„Trebuie să înţelegeţi că, dacă Europa este atacată, noi nu vom veni niciodată să vă ajutăm şi să vă sprijinim„, i-a spus Trump preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în 2020, potrivit comisarului european francez Thierry Breton, prezent şi el la reuniunea din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
„Apropo, NATO este mort şi vom pleca, vom părăsi NATO„, a mai spus Trump, potrivit lui Breton. „Şi a adăugat: «şi, apropo, îmi datoraţi 400 de miliarde de dolari, pentru că nu aţi plătit, voi, germanii, ceea ce trebuia să plătiţi pentru apărare»„, a spus Breton despre întâlnirea tensionată, relatează Politico.
Comentariile comisarului european vin cu câteva zile înainte ca Partidul Republican să organizeze la 15 ianuarie adunarea electorală din Iowa, competiţia de deschidere a candidaturii lui Trump pentru a obţine nominalizarea republicană în vederea unei posibile întoarceri la Casa Albă. Alţi candidaţi din partea Partidului Republican sunt guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, şi fostul guvernator al Carolinei de Sud, Nikki Haley.
La Bruxelles domneşte teama cu privire la posibilitatea ca Trump să revină la preşedinţia SUA.
În calitate de comisar responsabil de politica industrială şi de agenda de apărare a UE, Breton a făcut presiuni pentru ca UE să îşi sporească propriile capacităţi de autoapărare pe fondul războiului Rusiei din Ucraina, iar marţi a lansat un fond de 100 de miliarde de euro pentru a accelera producţia de armament în cadrul blocului comunitar.
„A fost un mare semnal de alarmă şi s-ar putea să revină„, a spus Breton despre Trump. „Aşa că acum, mai mult ca niciodată, ştim că suntem pe cont propriu, desigur. Suntem membri ai NATO, aproape toţi, bineînţeles că avem aliaţi, dar nu avem alte opţiuni decât să creştem drastic acest pilon pentru a fi pregătiţi pentru orice s-ar întâmpla„.