Înainte de Congres a avut loc Consiliul Naţional al PC care a stabilit convocare a acestui Congres şi a ales trei vicepreşedinţi ai particului – pe Tudor Ciuhodaru, Jenică Poenaru şi Corneliu Pascu.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că pentru funcţia de preşedinte executiv al conservatorilor candidează senatorul Vasile Nistor, proaspăt venit din PDL, iar pentru funcţia de secretar general deputatul Damian Florea. Florea a ocupat până acum această funcţie interimar de la demisia fostului secretar general Codruţ Şereş.
Constantin a spus că vor fi nominalizări de candidaţi la alegerile locale din 2012. El a spus că încearcă să-l convingă pe primarul sectorului 4 Cristan Popescu Piedone, prim-vicepreşedinte al PC, să fie nominalizat drept candidat pentru Primăria Capitalei.
Congresul va valida şi participarea PC la Uniunea Social liberală.
La Congres participă aproximativ 6320 de delegaţi şi invitaţi printre care liderul PNL Crin Antonescu şi vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu.
Daniel Constantin a precizat, îndeschiderea Congresului, că a invitat toate forţele democratice reprezentate în Parlament, dar nu a invitat pe nimeni de la PDL. „Nu am ştiut pe cine să invit pe preşedintele figurant sau preşedintele jucător”, a spus Constantin.