Ungureanu a discutat şi cu grupului minorităţilor despre moţiune şi proprietăţi naţionalizate
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit, luni, la Guvern cu reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru discuţii privind moţiunea de cenzură, vizita la Bucureşti a preşedintelui Consiliului European, programată pentru 25 aprilie, şi proiectul restituirii proprietăţii.
Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Guvernul precizează, într-un comunicat, că discuţia cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a avut loc în continuarea întâlnirilor avute de premier, săptămâna trecută, cu partidele din arcul guvernamental.
Ungureanu s-a întâlnit, joi, cu conducerile PDL, UNPR, UDMR pentru a discuta despre moţiune, el precizând că va avea discuţii, luni, şi cu reprezentanţii grupului parlamentat al minorităţilor naţionale.
Premierul a declarat din nou, duminică, că nu are "niciun fel de emoţii" pentru moţiunea de cenzură depusă de opoziţie la adresa Guvernului şi că aşteaptă momentul când se va putea adresa atât Parlamentului, cât şi întregii ţări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coşmarul a luat sfârşit. Marinarul român ţinut ostatic în Yemen, primit de ministrul Emil Hurezeanu
-
Trump îl critică pe Zelenski pentru că „a vrut să lupte” la începutul războiului în loc să ajungă la un acord cu Putin: „El nu este un înger”
-
Minivacanţă. Coloane de maşini pe Valea Prahovei
USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Documentul, intitulat "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Moţiunea de cenzură este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că moţiunea de cenzură va fi respinsă şi Guvernul îşi va continua activitatea şi după această moţiune, arătând că în opinia sa "coaliţia este solidă".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.