Diana Severin, fostă directoare a Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Prahova, de profesie avocat, este candidatul PP-DD pentru Primăria municipiului Ploieşti, au afirmat surse din cadrul filialei Prahova a PP-DD.
Contactat telefonic, preşedintele filialei Prahova a PP-DD, Radu Socoleanu, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această informaţie, spunând doar că PP-DD Prahova va lansa candidaţii pentru alegerile locale cel mai probabil săptămâna viitoare.
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a dat-o în judecată pe fosta directoare a DJAOV Prahova după ce Diana Severin a afirmat public că Blejnar este „regina corupţiei” din vămile româneşti.
Procesul dintre cei doi se află pe rolul Judecătoriei Ploieşti, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în urmă cu două săptămâni, cererea de strămutare a procesului la o altă instanţă depusă de avocatul lui Blejnar.
Următorul termen din acest proces a fost stabilit pentru data de 29 mai.