- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.02.2014, 16:46)
- Eliana Radulescu
Ungureanu: Nu avem negocieri cu PMP, sunt doar discuţii
Liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a precizat, marţi, că partidul său nu poartă negocieri cu PMP pentru alegerile europarlamentare, existând doar "discuţii".

MRU (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
"În momentul de faţă, FC, prin reprezentanţii săi, nu este în situaţia de a negocia cu niciun partid din jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic românesc. E adevărat că avem discuţii cu reprezentanţii altor partide. Avem discuţii, de asemenea, cu reprezentanţii PMP, dar nu suntem în negocieri. Neexistând negocieri, nu s-a convenit pe nicio listă comună europarlamentară FC - PMP", a spus Ungureanu, într-o conferinţă de presă.
El a mai afirmat că, dacă FC va reuşi să câştige în alegeri mandate de eurodeputaţi, aceştia vor fi bineveniţi în familia popularilor europeni.
"Cu foarte puţin timp în urmă, am primit o scrisoare de la preşedintele PPE care ne-a confirmat că europarlamentarii aleşi din partea FC sunt bineveniţi în grupul PPE. Evident, ce ne rămâne nouă e să câştigăm posturile de eurodeputaţi la care ţintim", precizat liderul FC.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Ungureanu a mai declarat că FC a fost invitată să participe la Congresul PPE de la Dublin, în perioada 5-7 martie.
"Este a doua oară când FC este invitată să participe la congrese succesive, recunoscându-i-se statutul de candidat la familia PPE. Se va discuta campania electorală a partidelor care aparţin PPE în Europa. Vom participa ca observator la discuţiile privind stabilirea candidatului PPE pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene", a mai afirmat Ungureanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe