Ungureanu şi-a numit un nou consilier - judecătoarea care a dispus în 2009 arestarea lui Gigi Becali

Judecătoarea Nicoleta Nolden, care a dispus în primăvara anului 2009 arestarea finanţatorului echipei de fotbal Steaua Gigi Becali, a fost numită de premierul Mihai Răzvan Ungureanu în postul de consilier de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.

Urmărește
948 afișări
Imaginea articolului Ungureanu şi-a numit un nou consilier - judecătoarea care a dispus în 2009 arestarea lui Gigi Becali

Ungureanu şi-a numit un nou consilier - judecătoarea care a dispus în 2009 arestarea lui Gigi Becali (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Anterior, Nicoleta Nolden (fostă Cristuş), judecător cu grad de curte de apel la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost detaşată la Ministerul Afacerilor Externe şi a lucrat ca şi consul la Consulatul General al României din Bonn (Germania).

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii hotărâse de altfel detaşarea acesteia în cadrul MAE pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 februarie 2012.

În luna aprilie 2009, Gigi Becali a fost arestat pentru aproximativ două săptămâni, fiind acuzat de sechestrarea a trei presupuşi hoţi ai maşinii finanţatorului Stelei. Decizia de arestare a fost emisă de Judecătoria sectorului 1, condusă la acel moment de noul consilier al premierului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici