- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.03.2017, 11:53)
- Liviu Dadacus
Unii dintre miniştri, RETREAT în Deltă, la Tulcea. La reuniune participă Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu
Senatorii social-democraţi se destind, joi şi vineri, la Tulcea, într-un retreat specific debuturilor de sesiune parlamentară, la reuniune participând şi liderul PSD, Liviu Dragnea, premierul Sorin Grindeanu şi unii dintre miniştri.

Unii dintre miniştri, RETREAT în Deltă, la Tulcea. La reuniune participă Lviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)
Reuniunea grupului senatorial are loc joi şi vineri, la hotelul Delta 4 din Tulcea, un resort de lux de pe malul Dunării, acolo unde unii dintre senatori au ajuns chiar de miercuri seara. Joi după amiază, începând cu ora 16.00, este programată o şedinţă a grupului senatorial. Liderul PSD Liviu Dragnea va ajunge în Tulcea tot joi după amiază, el având programată o întrevedere cu primarii, unde se vor discuta probleme şi proiecte locale şi, ulterior, o conferinţă de presă, în jurul orei 17.00.
Tot joi după amiază, după ce se termină întâlnirea dintre Guvernul României şi cel al Republicii Moldova, care se desfăşoară la Piatra Neamţ, va ajunge în Tulcea şi premierul Sorin Grindeanu, însoţit de unii dintre miniştri.
Premierul va avea un program încărcat în ziua de vineri, pe agenda sa figurând discutarea unor probleme locale precum cea a spitalului judeţean Tulcea, care nu are secţie de pediatrie, dar şi o serie de solicitări de interes local – prioritizarea spitalului regional Constanţa şi a drumului expres Constanţa - Galaţi, sau teme legate de agricultură - preluarea bunului exemplu al unor comune care au refăcut sistemul de irigaţii şi extinderea acestuia la nivel naţional.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În timp ce premierul va avea un program încărcat în ziua de vineri, în Tulcea, liderul PSD Liviu Dragnea va reveni vineri de dimineaţă în Bucureşti, unde are programate o serie de întâlniri. Până la ora transmiterii acestei ştiri, se pare că Dragnea şi Grindeanu nu au programate la Tulcea ieşiri publice comune.
Practica "retreat-urilor" este una veche în cazul social-democraţilor. În ultimii ani aceştia s-au reunit în Deltă, la Murighiol, tot la un resort de lux, sau la munte, la Sinaia, pentru a discuta despre candidaturi sau priorităţi legislative.
În perioada următoare, respectiv între 4 şi 7 aprilie, va avea loc o reuniune similară a Grupului parlamentar PSD de la Camera Deputaţilor, aceasta urmând a se ţine la Sinaia.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului