UNPR anunţă fuziunea prin absorbţie a PIN
Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat că joi va fi semnat un protocol privind fuziunea prin absorbţie a Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) de către UNPR, surse politice precizând totodată că liderul PIN Lavinia Şandru urmează să devină vicepreşedintele UNPR la nivel naţional.
"Joi, 15 decembrie 2011, la ora 12.00, va avea loc Ceremonia semnării protocolului privind fuziunea prin absorbţie a Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) de către Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR)", se arată într-un anunţ de presă transmis miercuri de UNPR.
Ceremonia se va desfăşura la Palatul Parlamentului.
Potrivit unor surse politice, liderul PIN Lavinia Şandru urmează să devină vicepreşedintele UNPR la nivel naţional.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO