UNPR: Când PSD încerca să infiltreze în Guvern exponenţi ai crimei organizate, Ponta nu obiecta

UNPR susţine că Victor Ponta uită, când face declaraţii despre lupta anticorupţie, că în trecut a umblat braţ la braţ "cu oameni suspectaţi, anchetaţi şi trimişi în judecată pentru corupţie" şi că nu avea nimic de obiectat pe când "PSD încerca să infiltreze în Guvern exponenţi ai crimei organizate".

Urmărește
4 afișări

UNPR susţine, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că Ponta încearcă să deturneze atenţia simpatizanţilor social-democraţi de la capitularea necondiţionată pe care a semnat-o, acceptând alianţa cu PNL. "Tânărul şi neexperimentatul Victor Ponta a predat liberalilor un partid la cheie, a trădat stânga şi i-a abandonat pe muncitori, pe bătrâni şi pe toţi cei care poate şi-au pus speranţele în el. Obişnuit cu rolul de eternă speranţă şi de copil de mingi, lui Victor Ponta îi convine şi statutul de vioară a doua în opoziţie. Însă membrii obişnuiţi de partid, simpatizanţii şi activiştii din organizaţii nu pot accepta ideea că PSD a fost vândut de o mână de oameni, în frunte cu Victor Ponta, ahtiaţi după bani şi funcţii. Reacţiile de la baza partidului l-au speriat teribil pe Victor Ponta şi l-au făcut să se aventureze în noi declaraţii care sfidează logica şi bunul simţ", se arată în comunicat.

UNPR susţine că Victor Ponta ştie că tot mai mulţi oameni din PSD se pregătesc să părăsească partidul şi încearcă cu disperare să oprească acest exod. "Din păcate, minciunile tânărului Ponta nu vor avea niciun efect. Oamenii s-au convins că UNPR este singura formaţiune care îşi mai asumă astăzi în mod activ principiile şi valorile de centru-stânga şi care a acţionat consecvent pentru apărerea interesului naţional şi pentru încurajarea dialogului social. Mulţi dintre foştii noştri colegi din ţară şi mii de oameni de centru-stânga sunt gata să vină alături de noi şi să se dedice valorilor în care cred. Pentru a-l parafraza pe Victor Ponta, ne întristează agonia unui partid ca PSD, dar ne bucură faptul că stânga românească are şansa relansării prin UNPR. Avem baze tot mai solide în teritoriu, iar înfiinţarea USL nu va face decât să consolideze organizaţiile partidului nostru. Vom fi bucuroşi să-i primim în rândurile noastre pe toţi social-democraţii care nu se regăsesc în experimentul USL", se arată în comunicat.

UNPR menţionează că Ponta ar face bine să îşi amintească, legat de lupta împotriva corupţiei, doar câteva date din istoria recentă a politicii româneşti. "Când PSD încerca să infiltreze în Guvern exponenţi ai crimei organizate, procurorul Ponta nu avea nimic de obiectat. N-a avut nimic de zis nici când a mers braţ la braţ cu oameni suspectaţi, anchetaţi şi trimişi în judecată pentru corupţie. Brusc, când vede că partidul îi fuge de sub picioare, face descoperiri mincinoase şi vorbeşte despre corupţie ca fiind în ograda altora. Însă nimic nu ne mai miră. Acesta este în fond Victor Ponta: arivistul de tip nou, fără onoare, fără cuvânt şi fără Dumnezeu, care calcă în picioare promisiuni, principii şi chiar oameni", scrie UNPR.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că lupta anticorupţie cu "celebrele ţepe din 2004" s-a oprit lângă Gabriel Oprea, el susţinând că, atunci când USL va ajunge la putere, dosarele Mihăileanu, Flota, precum şi cele ale lui Flutur şi Falcă vor fi judecate corect, nu pe criterii politice.

Ponta s-a referit la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind continuarea "fără menajamente" a combaterii corupţiei şi a afirmat: "Lupta anticorupţie, cu celebrele ţepe din 2004, s-a oprit lângă domnul Gabriel Oprea şi alte personaje care urmau să fie victime ale acelor ţepe".

El a spus că atunci când USL va putea guverna, se va aplica legea corect.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la Cotroceni, că "oricât ar ţipa partidele politice, indiferent care sunt ele, şi orice atmosferă ar crea trusturile de presă ale domnilor Voiculescu şi Vântu, lupta anticorupţie va continua fără menajamente".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici