„Dintre cei 18 reprezentanţi ai UNPR care au candidat din partea USL, 15 au câştigat detaşat în colegiile respective, cu rezultate cuprinse între 51,6% şi 71,34%”, se arată într-un comunicat al Uniunii.
Astfel, UNPR va fi reprezentată în Senat de Gabriel Oprea, Ion Toma, Şerban Mihăilescu, Liviu Bumbu şi Damian Drăghici şi în Camera Deputaţilor de Eugen Nicolicea, Laurenţiu Chirvăsuţă, Valeriu Steriu, Ion Tabugan, Constantin Mazilu, Gheorghe Emacu, Iulian Popescu, Ion Răducanu, Marian Enache şi Dorin Silviu Petrea.
„Ceilalţi 3 reprezentanţi UNPR, care au obţinut cele mai multe procente în colegiile în care au candidat, aşteaptă finalizarea centralizării rezultatelor şi a procesului de redistribuire”, menţionează sursa citată.
Potrivit comunicatului, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a câştigat Colegiul 3 Senat din Bucureşti cu un scor de 64,8%, obţinând 35.589 din cele 54.925 de voturi valabil exprimate.