„Cinstim memoria tuturor celor care şi-au jertfit viaţa pe pământuri străine pentru cauza nobilă a păcii în lume. Preţuim cum se cuvine eroismul şi sacrificiul acestor adevăraţi mesageri ai speranţei şi dreptăţii, care au luptat până la capăt pe acest front al războiului, violenţei şi intoleranţei. Credem cu tărie că efortul lor nu a fost zadarnic şi că naţiunile unite ale lumii vor continua lupta pentru a aduce pacea cu armele toleranţei, încrederii şi bunătăţii umane. Ne îndreptăm gândurile în special spre Filaret Moţco, expert internaţional care a fost, într-un moment al carierei sale, ofiţer în Armata Română. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi, alături de el, pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa în numele păcii. Sincere condoleanţe familiilor îndoliate ai căror copii, soţi sau fraţi au căzut victime acestei tragedii îngrozitoare”, a scris ministrul Oprea.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, în Cartea de condoleanţe, solicitând însă ca mesajul său să rămână unul privat.
Trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco, care va fi adus vineri, la Bucureşti, va fi transportat în cursul aceleiaşi zile către Suceava şi de acolo către Izvoarele Sucevei, unde va avea loc, sâmbătă, înmormântarea.
Anunţul a fost făcut, joi, de Doris Mircea, director de comunicare în MAE. Aceasta a spus că trupul lui Filaret Moţco va fi adus în ţară vineri, la ora 08.10, urmând ca ulterior să fie organizată o ceremonie la baza 90 Otopeni de către MApN.
După această ceremonie, trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco va fi transportat, în cursul zilei de vineri, cu un avion, la Suceava, urmând ca apoi să fie dus la Izvorarele Sucevei, unde sâmbătă va avea loc înmormântarea.
Centrul de Informare al ONU a postat, marţi, pe site-ul său, un mesaj in memoriam pentru cele 7 persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatul de vineri.
Aceştia sunt: Filaret Moţco, România, 43 de ani, diplomat cu o carieră impresionantă în Armată, MAE, OSCE şi ONU; Joakim Dungel, Suedia, 33 de ani, avocat internaţional; Siri Skare, Norvegia, 53 de ani – fost locotenent colonel in Fortele Aeriene Regale Norvegiene, prima femeie pilot militar din istoria Norvegiei; Dil Prasad Gurung, Nepal, militar timp de 19 ani în Armata indiană; Chhabi Lal Purja Pun, Nepal, militar timp de 24 de ani în Armata indiană; Min Bahadur Thapa, Nepal, militar timp de 28 de ani în cadrul Armatei Indiei; Narayan Bahadur Thapa Magar, Nepal, militar timp de 19 ani în Armata Indiei.
Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, mai participase şi la operaţiunile din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federaţia Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan şi în alte operaţiuni ale unor organizaţii internaţionale.