"Reacţia firească a tuturor partidelor politice responsabile în faţa unui asemenea act imoral şi ilegitim ar fi depunerea unei moţiuni de cenzură, dacă Guvernul va da dovadă de o asemenea iresponsabilitate. PNL va angaja, în perioada următoare, discuţii cu partidele, asociaţiile profesionale, sindicatele, societatea civilă pentru a construi o reacţie legitimă”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.
În comunicatul citat se menţionează că PNL consideră inacceptabil ca un Guvern care are o majoritate parlamentară de 70% să-şi pună problema asumării răspunderii pe trei zone importante de reglementare, educaţia, pensiile şi salarizarea unică.
"PNL consideră decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe legile salarizării, pensiilor şi educaţiei drept o nouă dovadă de imoralitate politică venită din partea coaliţiei Băsescu-Geoană-Boc", se mai arată în comunicatul PNL.
În plus, liberalii au apreciat că aceste subiecte atât de importante, precum legile salarizării, pensiilor, şi educaţiei trebuie scoase din sfera discuţiilor politicianiste şi supuse unor dezbateri serioase şi responsabile.
Premierul Boc i-a anunţat, sâmbătă, pe membrii Cabinetului că doreşte asumarea răspunderii Guvernului pe legile salarizării, pensiilor şi educaţiei, dorind astfel să verifice şi dacă există voinţă politică şi dacă există susţinere parlamentară la nivelul coaliţiei pentru realizarea acestor reforme.