Prima pagină » Politic » Tokes întreabă la INS dacă formularele de la recensământul din toamnă vor fi multilingve

Tokes întreabă la INS dacă formularele de la recensământul din toamnă vor fi multilingve

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Laszlo Tokes, a adresat, luni, o scrisoare deschisă conducerii Institutului Naţional de Statistică, instersându-se dacă formularele care vor fi folosite la recensământul din toamnă vor fi multilingve.
20 iun. 2011, 18:42, Politic

Scrisoarea deschisă a fost trimisă şi secretarului de stat Marko Attila de la Autoritatea pentru Relaţii Interetnice. Tokes a întrebat dacă formularele de la recensământ vor fi multilingve, aşa cum se practică în Ungaria, Slovacia şi alte ţări din Europa.

Într-un comunicat adresat, luni, agenţiei MEDIAFAX, liderul CNMT a precizat că s-a interesat în ce fel organizatorii vor asigura prezenţa unor recenzori care să vorbească în limba minorităţiilor din zonele unde se face recensământ.

„În timp ce toată ţara arde în febra reorganizării regionale, să sperăm că aparatul guvernamental – adică instituţiile de stat de resort – găseşte timp şi energie să facă pregătiri pentru desfăşurarea cât mai eficientă a recensământului din această toamnă”, afirmă Tokes.

El a subliniat că acest recensământ este important pentru toată România şi, totodată, pentru comunitatea maghiară din Ardeal.

„Fără a exagera, putem spune că rezultatul acestuia va fi un important reper pentru stabilirea perspectivelor pe termen mediu şi lung ale comunităţii noastre”, mai susţine europarlamentarul.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va face în perioada 22 – 31 octombrie.