- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE:ANI: Mircea Cinteză, în incompatibilitate întrucât este senator şi conduce şi secţii din SUUB
(adaugă declaraţii făcute de Mircea Cinteză în 2010 cu privire la primele verificări ale ANI legate de posibila stare de incompatibilitate a senatorului)
ANI a constatat starea de incompatibilitate în care se află senatorul PDL Mircea Cinteză, deoarece pe lângă calitatea de parlamentar a deţinut şi mai multe funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.
Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Cinteză a regimului juridic al incompatibilităților, informează, joi, ANI.
Instituţia invocă art. 71, alin. (2) din Constituţia României conform căruia "calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului", art. 14, alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, potrivit căruia "calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului" şi art. 81, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitărilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției care arată că "prin funcții publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de senator se ințelege [...] funcțiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorități și instituții publice".
Potrivit ANI, Mircea Cinteză a obţinut două mandate de parlamentar în urma alegerilor din 2004 şi din 2008, iar în perioada 1 aprilie 2005 - 1 septembrie 2005 a fost ministru al Sănătăţii.
Începând cu data de 1 noiembrie 1997, Mircea Cinteză a deținut funcții de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (şef al Secției Clinice Medicină Internă III în perioada 1 noiembrie 1997 - 1 aprilie 2005, şef al Secției Clinice Medicină Internă V în perioada 1 septembrie 2005 - 1 iunie 2007, şi şef al Secției Clinice Cardiologie I din 1 iunie 2007 până în prezent).
Potrivit art. 184, alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, funcţia de medic şef de secţie este o funcţie de conducere. Acelaşi act normativ defineşte, în art. 165, spitalul ca fiind o unitate sanitară de utilitate publică. Astfel, Spitalul Universitar de Urgență București este o instituție publică în cadrul căreia funcția de șef de secție este o funcție de conducere, argumentează Agenţia.
Instituţia precizează că l-a informat pe Mircea Cinteză, printr-o scrisoare recomandată, confirmată de primire în 13 decembrie 2010 cu privire la declanșarea activității de evaluare, iar în 6 ianuarie 2011, acesta s-a prezentat la sediul ANI, însoţit de avocat.
ANI a constat starea de incompatibilitate în care se află Mircea Cinteză, deoarece în perioada 17 decembrie 2004 - 1 aprilie 2005, respectiv, din 1 septembrie 2005 până în prezent, Cinteză a fost atât senator, cât şi şef în secţiile menţionate din SUUB.
În aprilie 2010, ANI a început verificarea averilor şi intereselor mai multor senatori suspectaţi de incompatibilitate după ce au primit derogări de la Comisia Juridică din Senat, care le-a permis să ocupe, concomitent cu funcţiile de parlamentar, şi alte poziţii de conducere în instituţii publice.
Primii pe lista celor verificaţi în acest dosar au fost Mircea Diaconu (senator şi director la Teatrul "Nottara") şi Paul Ichim (senator şi şef de secţie la un spital), alături de profesorul Mircea Cinteză.
Contactat de MEDIAFAX după anunţul ANI privind verificarea averii sale, Mircea Cinteză a declarat, în 15 aprilie 2010, că are derogare de la Senat care îi permite să fie şef de secţie concomitent cu funcţia de parlamentar, astfel că nu se pune problema unei incompatibilităţi şi că va verifica toate actele.
"Voi verifica din nou actele şi vom vedea exact, întrucât eu ştiu că nu există incompatibilitate", a declarat atunci Mircea Cinteză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO