UPDATE: Băsescu, despre trecerea Romgaz la Bucureşti: O prostie, e o tradiţie să fie la Mediaş

(Adaugă declaraţii ale preşedintelui)

Urmărește
3 afișări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Digi24, că trecerea Romgaz la Bucureşti este "o prostie" şi "o mare greşeală", pentru că există o tradiţie ca această companie să aibă sediul şi infrastructura la Mediaş

"E o prostie, îmi cer scuze pentru exprimarea directă", a spus Băsescu, întrebat despre ideea mutării sediilor Romgaz şi Transgaz de la Mediaş la Bucureşti.

El a adăugat că prin tradiţie sediile acestor companii, inclusiv specialiştii şi infrastructura, sunt la Mediaş.

"Cred că a fost ideea să fie adus la Bucureşti, dar este o mare greşeală, o mare greşeală. Pentru ce să strămuţi? Mutarea conducerii unor astfel de companii, pentru că nici nu sunt nişte companii mici, acolo este o tradiţie, pentru că n-or avea numai personal TESA la Mediaş. Acolo sunt formate echipe de intervenţie, specialişti care pleacă, au locuinţele acolo. Nu poţi să spui aduc doar directorii şi personalul TESA la Bucureşti. Sunt atâţia specialişti pe care îi trimiţi să dea asistenţă oriunde în ţară, că este vorba de Transgaz, că este vorba de Romgaz. Sunt specialişti pe prospecţiuni, cei mai mulţi sunt acolo, pe deschidere de zăcăminte noi, de exploatări noi. Nu cred că o astfel de mişcare face bine. Compania trebuie lăsată acolo", a afirmat Băsescu.

El a spus că mutarea la Bucureşti ar însemna şi punerea "rudelor noastre în locul rudelor lor", iar războiul cu salariile managementului poate fi rezolvat prin adoptarea unei legi.

"Nu are sens s-o muţi. Pentru ce? Să punem rudele noastre în locul rudelor lor, pentru că, de fapt, asta este problema acolo. Este un soi de trecere din mână în mână a conducerii societăţii, este un mediu deja creat acolo şi nu cred că trebuie adusă aici, pentru că dacă cineva vrea să se războiască cu salariile managementului dă lege în care spui că nu poate fi salariul mai mare decât al unui ministru, dacă vrei, sau maxim de două ori cât al unui ministru. Dar nu are sens să plângi la televizor că au salarii mari, când este companie cu capital majoritar sau chiar integral de stat şi Romgazul, şi Transgazul", a mai susţinut preşedintele Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu există un consens în USL în privinţa mutării sediilor Romgaz şi Transgaz de la Mediaş la Bucureşti şi se va discuta acest lucru, dar că prin această operaţiune Mediaş nu pierde niciun loc de muncă şi nicio taxă locală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici