- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE: Băsescu: Singura recomandare a Consiliului pentru România - respectaţi acordul cu FMI şi UE
(adaugă declaraţii ale preşedintelui Băsescu)
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că singura recomandare a Consiliului European pentru România este: "Respectaţi acordul cu Fondul (FMI - n.r.) şi Uniunea Europeană".
Şeful statului a susţinut că, din punctul de vedere al recomandărilor Consiliului European, "România este într-o poziţie extrem de favorabilă".
Preşedintele Băsescu a amintit măsurile luate de România, printre care creşterea vârstei de pensionare şi relaxarea pieţei forţei de muncă.
"Au fost analizate obiectivele asumate de participanţi în cadrul Pactului Euro+, rezultatul concret al exerciţiului de coordonare şi evaluare a fost reflectat într-un set de recomandări făcute tuturor statelor. Şi România a primit recomandări, ca de altfel toate statele Uniunii, iar recomandarea pentru noi a fost un singur rând: «respectaţi acordul cu Fondul (FMI - n.r.) şi cu UE. Trebuie subliniat faptul că din punct de vedere al recomandărilor adresate statelor membre România se află într-o poziţie extrem de favorabilă, adică România a crescut deja vârsta de pensionare de la 60 la 65 de ani la bărbaţi şi de la 58 la 63 pentru femei. România a relaxat deja piaţa forţei de muncă şi România a impus un program de austeritate care să ducă la diminuarea deficitului bugetar. Sunt doar trei exemple de recomandări care se găsesc la foarte multe state membre ale Uniunii, în timp ce România a parcurs deja aceste momente dificile în anul 2010 şi începutul anului 2011", a afirmat Traian Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.