Prima pagină » Politic » CSAT analizează, joi, procesul de transformare a Armatei

CSAT analizează, joi, procesul de transformare a Armatei

CSAT s-a reunit, joi, la Palatul Cotroceni, pentru a analiza procesul de transformare a Armatei în conformitate cu statutul României de membru al NATO şi UE sub aspectul înzestrării, al structurii de forţe, al dinamicii de personal şi al asistenţei medicale.
CSAT analizează, joi, procesul de transformare a Armatei
19 iul. 2007, 10:48, Politic

"În cadrul şedinţei Consiliului se vor analiza aspectele referitoare la îndeplinirea obiectivelor fundamentale ale procesului de transformare a Forţelor Armate în conformitate cu statutul României de stat membru NATO şi al UE (înzestrare, structuri de forţe, dinamica de personal, asistenţă medicală). De asemenea, se vor avea în vedere angajamentele asumate de către Armata României faţă de NATO, Uniunea Europeană şi alte organisme internaţionale, în ceea ce priveşte nivelul de operaţionalizare şi interoperabilitate", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT s-ar putea afla şi o analiză elaborată de MAE pe tema anunţului Federaţiei Ruse de retragere din Tratatul CFE, ministrul de Externe anunţând că a solicitat discutarea documentului în şedinţa Consiliului din 19 iulie.