UPDATE: Deputat PSD Arad: Privatizarea laboratoarelor sanitar-veterinare, atentat la siguranţă

(adaugă informaţiile transmise de către Secretariatul General al Guvernului)

Urmărește
7 afișări

Deputatul PSD Arad Ciprian Luca susţine că privatizarea laboratoarelor de analize sanitar-veterinare din toate judeţele ar reprezenta un "atentat la siguranţa naţională" pentru că patronii ar fi interesaţi de profituri şi ar reduce costurile de operare prin folosirea unor produse slabe calitativ.

Deputatul Ciprian Luca (PSD) cataloghează, într-un comunicat de presă transmis joi, drept "atentat la siguranţa naţională" propunerea privind privatizarea laboratoarelor sanitar-veterinare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Secretariatul General al Guvernului a înaintat o propunere privind privatizarea laboratoarelor de analize sanitar-veterinare din toate judeţele ţării, în care au fost investite peste 500 de milioane de euro din fonduri SAPARD şi desfiinţarea actualei structuri sanitar-veterinare", arată parlamentarul.

El face apel la premierul Emil Boc "ca măcar acum, când şederea sa la şefia Guvernului atârnă de un fir de aţă, să dea dovadă de discernământ şi să nu accepte propunerea".

"De dumneavoastră depinde, domnule prim-ministru, soarta a peste 2.500 de angajaţi din cei 6.000 existenţi în sistem, care vor fi disponibilizaţi. De dumneavoastră depinde soarta acestor specialişti, dar şi soarta întregului popor. Nu puteţi permite unor oameni de afaceri să aibă în mână securitatea sănătăţii naţionale", afirmă Luca.

Deputatul consideră că, dacă o societate privată ar administra un astfel laborator, patronul va fi interesat de profitul personal şi ar lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor.

"Într-un asemenea segment de activitate, când în joc e viaţa oamenilor, nu se poate discuta despre reducerea costurilor prin folosirea unor produse mai ieftine, lucru gândit desigur de concesionari. În laboratoare trebuie folosite produse de calitate, care să asigure rezultate reale pentru analizele efectuate. Pe de altă parte, în personalul din laboratoare, statul român a investit timp şi bani, iar noi avem personal specializat. Dacă cei care vor cumpăra laboratorul vor dori să îl transforme în laborator de prăjituri sau în magazine de încălţăminte, noii administratori vor putea face asta", declară parlamentarul.

El a adăugat că Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost înfiinţată, la începutul anului 2004, la solicitarea Uniunii Europene, pentru urmărirea produselor de origine animală, de la fermele de producţie până la consumator.

"O asemenea măsură are implicaţii majore asupra securităţii alimentare a populaţiei şi va afecta comerţul cu alimente, comerţul cu animale şi, în cele din urmă, siguranţa statului", se arată în comunicat.

Mai multe asociaţii profesionale private solicită Guvernului desfiinţarea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) prin transformarea în două agenţii sau direcţii generale fără personalitate juridică în subordinea ministerelor Agriculturii şi Sănătăţii.

"Mai multe asociaţii profesionale private au depus memorii la Secretariatul General al Guvernului (SGG) prin care cer desfiinţarea ANSVSA şi transformarea ei în două agenţii sau două direcţii generale fără personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi a Ministerului Sănătăţii. Acestea au invocat ca motiv eficientizarea activităţii instituţiei", declara agenţiei MEDIAFAX preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş.

El adăuga că asociaţiile au solicitat şi reducerea numărului de angajaţi ai autorităţii cu 2.500 de persoane şi vânzarea laboratoarelor instituţiei.

Roatiş spunea că ANSVSA a prezentat SGG un punct de vedere prin care se propunţă împotriva modificării structurii instituţiei.

El nu preciza care sunt asociaţiile respective.

"Sperăm ca poziţia Guvernului să fie de menţinere a actualei structuri, mai ales că în prezent derulăm o serie de proiecte, printre care liberalizarea comercializării de carne de porc. Asteptăm un răspuns în acest sens", spunea Roatiş.

Secretariatul General al Guvernului susţine că proiectul de act normativ de reorganizare a activităţii Autorităţii a fost iniţiat şi propus de ANSVSA, semnat de conducerea acesteia, fiind transmis SGG, şi precizează că proiectul nu este finalizat şi, prin urmare, nici nu a fost introdus pe circuitul de avizare, etapa premergătoare obligatorie anterior includerii pe agenda de lucru, în vederea dezbaterii şi adoptării de către Guvern.

"SGG a redactat o notă în care au fost prezentate consideraţii referitoare la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANSVSA, în raport cu variantele de reorganizare propuse, în scopul exclusiv al raportării şi al informării Guvernului. Potrivit legislaţiei în vigoare, iniţiatorii actelor normative elaborează o notă cu privire la evoluţia procesului de soluţionare a unor probleme specifice. Nota nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea, avizarea şi adoptarea unui act normativ şi nu este un proiect de act normativ care se transmite spre consultare publică. Menţionăm că, urmare unor memorii primite de SGG în care erau expuse mai multe variante de reorganizare decât cele propuse în proiectul iniţial de act normativ al Autorităţii, SGG a solicitat şi ANSVSA, în cadrul procedurii de evaluare preliminară, să analizeze toate punctele de vedere primite pentru a se lua o decizie fundamentată în cunoştinţă de cauză. Evaluarea preliminară reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative, potrivit Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative", arată Secretariatul General al Guvernului.

SGG mai transmite că, până la finalizarea unui proiect de act normativ şi supunerea spre dezbatere publică a acestuia, procedura prealabilă de evaluare preliminară a unui proiect de act normativ în care se formulează puncte de vedere se desfăşoară doar între instituţiile vizate.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a trecut, la începutul anului 2009, din coordonarea Ministerului Agriculturii în subordinea Guvernului şi în coordonarea premierului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici