UPDATE: Deputatul Dan Păsat a decis să se autosuspende din PDL

(adaugă declaraţii dintr-un comunicat dat publicităţii de către Dan Păsat)

Urmărește
3 afișări

Deputatul Dan Păsat a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a decis să se autosuspende din PDL, deoarece "problemele sale personale nu au nimic cu partidul".

Dan Păsat a precizat că va da un comunicat în acest sens şi că, după ce a luat această decizie, este posibil să nu mai participe la întâlnirea grupurilor parlamentare cu preşedintele Traian Băsescu.

Într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, Păsat precizează că în anul 2009 s-a alăturat PDL fiind convins că această formaţiune politică demonstrează, prin principiile exprimate şi prin acţiunile concrete în plan social, voinţa reformării sistemului politic românesc.

"Conjuncturi nefavorabile şi nedrepte m-au plasat, pe o linie personală, în afara liniei Partidului. Aşa cum am declarat în mod constant, nu doresc să fac rău Partidului Democrat Liberal şi nu doresc ca, prin nedreptăţile la adresa mea, să fie nedreptăţit şi acest Partid, a cărui linie de voinţa politică a rămas constantă", adaugă deputatul.

El precizează că decizia sa are ca scop tocmai evitarea oricăror asocieri "nefericite, politicianiste", între numele său şi activitatea unui partid ale cărui reuşite în implementarea măsurilor de reformă îi vor consacra pe mai departe succesul.

"Focalizarea mass-media pe numele meu este, în acest context, determinantă; înţeleg şi respect dreptul la opinie al oricui, am avut, poate, greşelile mele de comunicare, însă acest lucru şi problemele mele personale nu trebuie să se repercuteze printr-un deficit de imagine la adresa Partidului Democrat Liberal", adaugă Păsat.

El precizează că va cere forurilor de conducere ale PDL să ia act de suspendarea mea din această formaţiune politică şi să aplice dispoziţiile art. 23 din Statutul partidului.

"Sunt convins că decizia mea va fi corect înţeleasă, atât de către colegii mei de partid, precum şi de către electoratul din Colegiul 3 Giurgiu, căruia voi contiunua să îi apăr interesele în Parlament. Solicit încă o dată Direcţiei Naţionale Anticorupţie să finalizeze cât mai repede dosarul meu penal (aflat în cercetări de peste un an şi jumătate) înţelegând ca, utilizând de toate căile legale, în justiţie, să-mi dovedesc nevinovăţia faţă de toate acuzaţiile nedrepte ce mi se aduc", se mai arată în comunicat.

Anterior, deputatul declarase că va participa la întâlnirea parlamentarilor democrat-liberali cu preşedintele Traian Băsescu şi că va anunţa, printr-un comunicat oficial, decizia pe care a luat-o referitoare la autosuspendarea sa din partid. Deputatul PDL a spus că nu-şi va da demisia din Parlament, deoarece se consideră nevinovat.

Preşedintele Traian Băsescu urmează să aibă, marţi după-amiază, o întâlnire cu parlamentarii PDL, în care să se discute despre desemnarea unui premier independent în cazul demisiei lui Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu publicat luni de "România Liberă", că PDL ar trebui să-i excludă din partid pe Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat, menţionând că cei mai mulţi parlamentari PDL au votat pentru rezolvarea acestei probeleme, dar sunt în faţa a două eşecuri.

Lideriul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a declarat, luni, că BPN a decis să propună modificarea Statutului partidului astfel încât toţi cei care sunt trimişi în judecată să fie automat suspendaţi din PDL. Toader a făcut această precizare la o întrebare privind situaţia deputatului PDL Dan Păsat, arătând că propunerea de modificare a Statutului va fi supusă aprobării Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, care va avea loc sâmbătă.

Săptămâna trecută, solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului PDL Dan Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată. În sală au fost prezenţi 292 de deputaţi, înregistrându-se 154 de voturi exprimate, dintre care patru voturi anulate şi 150 de voturi valabil exprimate. În favoarea solicitării DNA s-au înregistrat 116 voturi "pentru" şi 34 de voturi "împotrivă". Opoziţia anunţase că nu va participa la vot.

Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, după anunţarea rezultatului votului, că solicită DNA să-i trimită dosarul în instanţă, deoarece el se consideră nevinovat. Vineri, procurorii DNA i-au comunicat lui Păsat impunerea interdicţiei de a părăsi ţara în dosarul în care este acuzat de şantaj. Totodată, Păsat nu are voie să ia legătura cu martori sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi trebuie să respecte un orar impus impus de secţia de poliţie din raza sa teritorială.

Mai mulţi lideri democrat-liberali au apreciat în ultima perioadă că Dan Păsat şi Monica Iacob Ridzi ar trebui să demisioneze din Parlament şi din partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici