UPDATE: Dragnea: Shhaideh, posibil ministru. Formula Shhaideh nu va fi neapărat şi cea Grindeanu

(adaugă declarații ale lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu)

Urmărește
2 afișări

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seară că nu vede nicio piedică pentru ca Sevil Shhaideh să facă parte din viitorul guvern, el avertizându-i pe social-democraţi că nu este obligatoriu ca potenţialii miniştri din Cabinetul Shhaideh să se regăsească în Cabinetul Grindeanu.

''Nu văd nicio piedică'', a spus el la Antena 3, întrebat dacă, ''linşată fiind'', Sevil Shhaideh mai poate face parte din viitorul Cabinet.

La rândul său, premierul propus, Sorin Grindeanu, a remarcat: ''Mi-aş fi dorit foarte mult ca doamna Shhaideh să fie prim-ministru''. ''Ei, lasă, poate o să lucrați împreună'', a venit replica lui Dragea.

Liderul PSD a menţionat că a avut o discuţie cu Sevil Shhaideh bazându-se pe telefonul primit de la preşedintele Klaus Iohannis că o va numi, dar şi alte ''discuţii informale'' cu cei pe care el și Shhaideh îi vedeau miniștri.

''A fost o formulă guvernamentală. Nu este obligatoriu să fie păstrată în varianta Sorin Grindeanu prim-ministru. Asta ca să se ştie'', a fost mesajul lui Dragnea pentru social-democraţi.

Liderul PSD nu a vrut să spună dacă printre miniștri vor fi persoane care nu sunt din PSD sau ALDE, dar a admis ulterior că are ca variante şi profesionişti, nu doar membri de partid. ''Rămâne să vedem dacă după ce o să le facem propunerea vor dori să se înhame'', a adăugat liderul PSD.

Cât priveşte viitorul ministru al Justiţiei, profilul făcut de Dragnea este: ''să fie un om curajos, iar curajul nu-i poate veni decât din cunoașterea materiei''.

El a adăugat şi alte criterii, valabile pentru toţi miniştrii: ''el să fie el sau ea să fie ea, să muncească, să gândească, să acţioneze pentru interesul României, bun profesionist, să ştie să comunice, să aibă capacitatea ca într-o perioadă scurtă să pună pe masa Parlamentului propuneri de răspuns la unele probleme foarte mari''.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici