UPDATE: Fregata Regele Ferdinand pleacă, vineri, în misiunea de impunere a embargoului asupra Libiei

(adaugă elemente de background privind decizia României de a participa la misiunea de impunere a embargoului în ceea ce priveşte vânzarea de armament către Libia)

Urmărește
5 afișări

Ceremonia militară prilejuită de plecarea fregatei "Regele Ferdinand" în operaţia NATO "Unified Protector" va avea loc, vineri, în portul Constanţa, informează MApN, evenimentul urmând să se desfăşoare în prezenţa ministrului Apărării, Gabriel Oprea.

Fregata, comandată de comandorul Mihai Panait, va avea la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 205 marinari şi va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană.

La bordul navei se vor afla şi doi ofiţeri din Forţele Navale, care vor face parte din statul major al grupării navale NATO din Marea Mediterană.

MApN precizează că, la ceremonie vor participa, alături de familiile marinarilor care pleacă în misiune, reprezentanţi ai conducerii MApN, ai autorităţilor publice locale, precum şi cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război.

CSAT a decis, la 23 martie, participarea la operaţiunile din Libia cu fregata Ferdinand şi 2 ofiţeri. Preşedintele Traian Băsescu a declarat la acea dată că CSAT a hotărât că România va participa la aplicarea embargoului legat de situaţia din Libia cu fregata Regele Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major, adică în total cu 207 militari.

Preşedintele Băsescu a precizat că CSAT a decis implicarea României cu fregata Regele Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major la impunerea embargoului în ceea ce priveşte vânzarea de armament către Libia.

El a explicat că acest lucru înseamnă că România va participa cu 205 militari la bordul fregatei şi cu doi ofiţeri de stat major.

Costurile participării se ridică la 4,5 milioane de euro.

La rândul său, viceamiralul Aurel Popa, şeful SMFN, a declarat, la 30 martie, la Parlament, că fregata Regele Ferdinand este pregătită şi nu are limitări tehnice pentru misiunea atribuită privind Libia.

"Din toate punctele de vedere, fregata Regele Ferdinand este pregătită pentru misiune din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al echipajului şi atunci când este necesar va pleca în termenul stabilit", a spus Popa.

El a mai spus, întrebat de câţi bani mai este nevoie pentru ca fregata Ferdinand să ajungă la un nivel european, că nu se pune problema banilor, ci "problema parcurgerii etapei de modernizare care se va desfăşura în perioada următoare".

"Sumele nu sunt cunoscute, ele sunt în desfăşurare ca şi elemente şi vor fi anunţate când vor fi parcurse aceste etape. Fregata mai are nevoie de armament de rachete navă-navă şi armament de rachete navă-aer, plus îmbunătăţirea senzorilor şi alte elemente", a explicat el.

Popa a subliniat însă că "pentru această misiune nu există nicio limitare tehnică".

"Limitările, nu limitări tehnice, sunt date din punct de vedere al capabilităţilor pe care le are nava prin prisma faptului că nu a parcurs procesul de modernizare şi nu are armamentul pe anumite domenii, dar ea este acceptată şi afirmată la NATO, iar partenerii o folosesc la toate operaţiile la care ea are capabilităţi. Eu insist, însă, că această misiune este una normală, pe care echipajul şi nava, pe alte paliere, le-au desfăşurat şi în anii trecuţi şi că din punct de vedere tehnic nu există absolut nicio problemă", a mai spus viceamiralul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici