UPDATE: Ponta i-a cerut lui Vanghelie începerea procedurii de excludere din PSD a lui Severin

(adaugă declaraţii ale lui Victor Ponta)

Urmărește
4 afișări

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat pentru MEIAFAX că i-a transmis o scrisoarea liderului organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BPN de luni, cea a grupului PSD şi a grupului S&D din PE.

Ponta a declarat pentru MEDIAFAX că miercuri i-a transmis preşedintelui Organizaţiei PSD Bucureşti, din care face parte europarlamentarul Adrian Severin, o scrisoare în care îi solicită declanşarea procedurilor pentru excluderea din partid a acestuia.

Victor Ponta a precizat că în scrisoarea transmisă lui Marian Vanghelie invocă decizia BPN al PSD de luni, precum şi decizia grupului PSD din PE şi a socialiştilor europeni.

Ponta a precizat că i-a solicitat preşedintelui PSD Bucureşti aplicarea procedurilor prevăzute de Statut în ceea ce priveşte excluderea din partid.

"I-am transmis să ia act de decizia Biroului Permanent Naţional de luni, care preciza că PSD va acţiona conform deciziilor luate de grupul europarlamentarilor PSD şi de grupul socialist din Parlamentul European, am anexat decizia luată de europarlamentarii noştri, precum şi hotărârea luată de grupul socialist şi i-am solicitat aplicarea prevederilor statutare privind excluderea domnului Adrian Severin", a afirmat el.

Severin este membru al organizaţiei PSD Sector 1, unde preşedinte este Dan Tudorache.

Grupul Partidului Social Democrat din Parlamentul European îi cere eurodeputatului Adrian Severin să respecte deciziile conducerilor PSD şi pe cele ale socialiştilor europeni şi să îşi dea demisia "de urgenţă" atât din partid, cât şi din PE.

"Delegaţia PSD din PE a luat act de faptul că Adrian Severin a părăsit Grupului socialiştilor europeni, la recomandarea liderului Martin Schulz, precum şi de suspendarea din funcţiile politice deţinute în cadrul PSD. În acest moment, Adrian Severin se plasează în afara PSD şi S&D şi considerăm că nu mai are poziţia de a reprezenta interesele cetăţenilor care l-au votat pentru a-i reprezenta în Parlamentul European", se arată într-un comunicat al grupului PSD din PE, remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

"Biroul grupului S&D din PE a confirmat, marţi, excluderea europarlamentarului Adrian Severin, acuzat de corupţie, din toate poziţiile deţinute şi i-a cerut acestuia să demisioneze din Parlamentul European", se arată într-o declaraţie a grupului socialiştilor şi democraţilor din PE remisă, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Serviciul de presă al Biroului S&D a remis agenţiei MEDIAFAX textul integral al deciziei adoptate în şedinţa de marţi.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid şi din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspiraţii, ci a propriilor sale erori.

Ponta a precizat că, dacă Adrian Severin nu înţelege să iniţieze aceste demersuri, chiar el va declanşa procedurile în acest sens.

Europarlamentarul Adrian Severin refuză în continuare să demisioneze, atât din PSD, cât şi din PE, susţinând că nu este dispus să facă "un sacrificiu ritual" şi că solicită efectuarea unei anchete.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici