- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE2:Băsescu:CSAT a aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie la Deveselu,Olt
(adaugă elemente de background)
CSAT a aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriană de la Deveselu din judeţul Olt, şeful statului menţionând că baza ramâne sub comandă românească.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că pentru început la fosta baza aeriană de la Deveselu vor fi dislocaţi 200 de militari americani, subliniind că baza aeriană de la Deveselu rămâne în continuare sub comanda Forţelor Aeriene Române.
"Practic, din luna februarie a anului trecut, când România a răspuns pozitiv invitaţiei Statelor Unite ale Americii de a fi parte a acestui program de securitate, s-au desfăşurat analize cu privire la locaţia optimă pentru acest sistem de apărare, au fost analizate mai multe locaţii. Vă pot spune că sunt circa 120 de parametri care trebuie îndepliniţi de o astfel de locaţie pentru ca sistemul să fie în deplină siguranţă. În cele din urmă, s-a optat şi noi am aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriană de la Deveselu, judeţul Olt", a declarat Traian Băsescu.
El a precizat că s-a discutat cu autorităţile locale din judeţul Olt, care şi-au dat acordul în acest sens.
Preşedintele Băsescu a subliniat că baza aeriană rămâne sub comandă românească, iar parte din suprafaţa bazei va fi utilizată de sistemul antirachetă american.
"Precizez, comandantul bazei este ofiţer român. Nu este vorba de o bază americană, ci de o bază militară a forţelor aeriene române, care este parţial utilizată şi de sistemul antirachetă", a spus el.
Potrivit lui Băsescu, pentru deservirea sistemului antirachetă de la Deveselu vor fi dislocaţi în medie circa 200 de militari americani, iar cifra maximă care poate fi atinsă este de 500 de militari.
Şeful statului a mai spus că sistemul antirachetă este unul defensiv, că nu este destinat ofensivei, el subliniind că elementele scutului antirachetă nu sunt îndreptate împotriva Federatiei Ruse.
"Sistemul antirachetă american este un sistem defensiv, nu este destinat ofensivei. Este un sistem defensiv de apărare al teritoriul României şi Statelor Unite, de apărare împotriva rachetelor balistice. Sigur, de eficienţa, de eficacitatea sistemului beneficiază şi alte ţări, dar realizarea sistemului este o înţelegere bilaterală americano-română. La momentul la care statele membre NATO vor dezvolta scutul antirachetă, aşa cum s-a stabilit la ultimul summit de la Lisabona, şi componenta americano-română va fi integrată acestui sistem. Deocamdată este o tratare bilaterală a sistemului şi repet, baza aeriană Deveslu rămâne sub comanda ofiţerilor din forţele aeriene române", a mai spus Băsescu.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, în 4 februarie 2010, acceptarea invitaţiei părţii americane, transmisă de preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea României la sistemul de apărare antirachetă american din Europa.
Sistemul este dezvoltat într-o abordare adaptivă în etape, de natură să garanteze acoperirea integrală a teritoriului României împotriva posibilelor ameninţări reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune.
Procesul de negociere a fost precedat de două runde de consultări, la 4 februarie şi 11 mai.
Negocierile au fost declanşate oficial la 17 iunie, odată cu vizita la Bucureşti a unei delegaţii conduse de Ellen Tauscher, subsecretarul de Stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională. A doua rundă şi a treia rundă de negocieri au avut loc la 26-27 iulie şi 17 septembrie, la Bucureşti. Cea de-a patra rundă a negocierilor s-a desfăşurat la 14 decembrie 2010.
A cincea rundă de negocieri româno-americane pe tema scutului antirachetă s-a desfăşurat la 8 martie 2011, fiind evaluate progresele înregistrate în activitatea grupului tehnic mixt însărcinat cu identificarea locaţiei în care va fi instalat sistemul antirachetă.
A şasea rundă de negocieri româno-americane a avut loc, în 6 aprilie la Bucureşti, fiind abordate chestiunile juridice sensibile încă neclarificate şi problemele de ordin tehnic şi juridic referitoare la instrumentele de punere în aplicare a Acordului, potrivit MAE.
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, în 20 ianuarie, diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti că România doreşte încheierea, în anul 2011, a negocierilor bilaterale cu SUA în proiectul scutului antirachetă, el arătând că SUA rămân un partener strategic şi principalul aliat al României în domeniul securităţii.
La Summit-ul NATO de la Lisabona, şefii de state şi de guverne au decis crearea unui sistem de apărare antirachetă al Alianţei, care să apere forţele, teritoriul şi populaţia statelor membre împotriva atacurilor cu rachete balistice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
-
Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi
-
Volodimir Zelenski spune că Ucraina va ajuta Republica Moldova în contextul agravării crizei energetice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:26
Lumea artei româneşti în doliu. Pictorul Neculai Iorga s-a stins din viaţă
-
astăzi, 10:19