- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (22.06.2015, 12:40)
- Departamentul Politic
Urări din Turcia, de la Victor Ponta, pentru Rovana Plumb şi Adrian Năstase, de ziua lor de naştere
Premierul Victor Ponta, aflat în Turcia, le transmite ”La mulţi ani”, de ziua lor de naştere, Rovanei Plumb şi lui Adrian Năstase, spunând că sunt ”doi oameni cu totul speciali” pentru el, care i-au oferit încrederea şi sprijinul lor.

Urări din Turcia, de la Victor Ponta, pentru Rovana Plumb şi Adrian Năstase, de ziua lor de naştere (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Astăzi îşi aniversează zilele de naştere doi oameni cu totul speciali pentru mine, care mi-au oferit pe parcursul anilor încrederea şi sprijinul lor şi de la care am în continuare multe de învăţat. La mulţi ani, Rovana Plumb! La multi ani, Adrian Năstase!", a scris Victor Ponta, luni, pe Facebook.
Ministrul Rovana Plumb, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, împlineşte, luni, 55 de ani, iar fostul lider al PSD Adrian Năstase împlineşte 65 de ani.
Premierul Victor Ponta se află încă în Turcia, unde a fost operat la genunchiul stâng în urmă cu o săptămână.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Delegaţia PSD a ajuns la Cotroceni pentru consultări cu Ilie Bolojan
-
Călin Georgescu a acordat un interviu conspiraţionistului Alex Jones: „democrația a eșuat în România, a fost distrusă de statul paralel” / Nou atac la „reţeaua Soros”
-
Umbrela nucleară franceză s-ar putea extinde în Europa. Franţa ia în calcul să desfăşoare avioane echipate cu arme nucleare în Germania: „mesaj puternic” transmis Rusiei
Duminică, Ponta a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.
Premierul a lăsat să se înţeleagă că nu va reveni în ţară mai devreme de trei săptămâni, spunând că ştie sigur că nu va putea merge normal în acest interval, iar el doreşte ca, atunci când se întoarce la Bucureşti, să meargă să lucreze la birou.
"Eu vreau ca, atunci când vin în ţară, să vin şi la birou, că doar nu o să stau acasă, în vârful patului şi...vin la birou, vin la treabă. Cu siguranţă mai repede de trei săptămâni nu pot să merg normal, asta ştiu sigur. Deci, în această perioadă o să mă hotărăsc şi o să decid exact cum pot - aşa cum o fi, cu cârje, fără cârje - să îmi văd de treabă în mod normal", a spus Ponta duminică seară, la Antena 3.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe