Urban: Şi şeful statului poate fi revocat de Parlament, preşedintele Senatului nu e mai presus de lege

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat, miercuri, că, prin prevederile Constituţiei, şeful statului poate fi revocat din funcţie de Parlament, astfel că a spune că preşedintele Senatului nu poate fi revocat înseamnă a crea primul om din ţară mai presus de lege.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Urban: Şi şeful statului poate fi revocat de Parlament, preşedintele Senatului nu e mai presus de lege

Urban: Şi şeful statului poate fi revocat de Parlament, preşedintele Senatului nu e mai presus de lege (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Urban a declarat că, în conformitate cu articolul 95 din Constituţie, Parlamentul poate dispune suspendarea, revocarea din funcţie a preşedintelui ţării.

"În condiţiile în care al doilea om în stat, preşedintele Senatului, am putea să considerăm că nu poate fi sancţionat, revocat din funcţie atunci când încalcă dispoziţiile Regulamentului, când abuzează de această funcţie, înseamnă că am crea primul om din ţară care e mai presus de lege", a continuat el.

Iulian Urban a declarat că decizia senatorilor PDL de a iniţia procedurile de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului nu este neapărat o decizie politică.

"Vorbim de încălcări ale Regulamentului, despre un abuz în funcţia de preşedinte al Senatului României, săvârşit de către un coleg al nostru, iar noi în calitate de senatori avem dreptul să cerem ca acest abuz să fie sancţionat iar forma de sancţiune care este cunoscută de către democraţie dintotdeuna este revocarea din funcţie", a precizat el.

Printre aspectele menţionate de senatorii PDL în cerere se află faptul că Mircea Geoană a refuzat să pună pe ordinea de zi a plenului Senatului o solicitare care a fost formulată de grupul independenţilor.

"Nimeni în România anului 2010 nu poate să cenzureze dreptul parlamentarului ca prin vot să tranşeze orice sesizare prin care cele două Camere sunt sesizate", a mai declarat Urban.

Conform lui Urban, senatorii PDL susţin, între argumentele pentru revocarea lui Geoană, că la Biroul Permanent al Senatului de marţi au existat două ordini de zi, în care se afla şi cererea grupului parlamentar al independenţilor privind decizia Comisiei juridice în cazul alocării locurilor în comisii.

Urban a precizat că Mircea Geoană a introdus un nou punct pe ordinea de zi deja aprobată, o scrisoare pe care social-democratul Toni Greblă, în calitate de preşedinte al Comisiei juridice, a înaintat-o conducerii Senatului fără să aibă aprobarea comisiei.

PDL vor menţiona în cererea de revocare şi decizia lui Mircea Geoană de anul trecut de a respinge solicitarea preşedintelui României privind referendumul naţional, decizie declarată neconstituţională de Curtea Constituţională.

"Vorbim despre trei încălcări ale regulamentelor Senatului şi şedinţelor comune", a menţionat Urban.

El a mai explicat că decizia 601/2005 a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea articolului 30 din Regulamentul Senatului, se referă la alineatele 1 şi 2, alineatele 3 şi 4 fiind constituţionale.

În plus, potrivit aceleaşi decizii a CC, dispoziţiile articolului 31 din Regulament, care se referă la aceeaşi procedură de revocare din funcţie şi care prevede că preşedintele Senatului nu poate participa la şedinţa în care se dezbate revocarea sa din funcţie, sunt constituţionale.

"La acel moment, Curtea Constituţională a lăsat o poartă deschisă, tocmai în sensul că în această ţară, indiferent cine eşti, preşedintele ţării, preşedintele Senatului, dacă ai încălcat legea şi ai abuzat de funcţie, trebuie să existe posibilitatea ca cei împreună cu care lucrezi să aibă posibilitatea de a te sancţiona, prin revocare", a mai declarat Iulian Urban.

Senatorul PDL Iulian Urban a anunţat, miercuri, că în cursul zilei senatorii democrat-liberali vor înregistra la Biroul Permanent al Senatului cererea de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană, la care vor ataşa toate documentele care atestă încălcarea de către acesta a Regulamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici