Ciolacu, despre sumele plătite de PSD pentru deplasările lui Dragnea: Mă iertaţi, nu ştiam. Nu fac zid şi nu acopăr nicio ilegalitate

Publicat: 31 01. 2020, 22:08
Actualizat: 04 06. 2020, 18:26

„Vă rog frumos să mă iertaţi, nu ştiam. Aş vrea foarte mult să vorbim despre prezent şi viitor. Sunt ferm convins că dacă s-a încălcat legea cei care au încălcat legea vor răspunde. Nu fac zid şi nu acopăr nicio ilegalitate. Nu cunosc detalii. Chiar vă rog frumos să vă uitaţi la mine. Nu m-am interesat de niciun avion şi nu o să mă interesez”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, întrebat dacă ştie despre plăţile făcute de PSD pentru trei curse de avion privat.

Întrebat dacă PSD mai are datorii după alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a răspuns: „O să am grijă ca toată lumea care a avut contract cu PSD, în termen legal, o să-şi primească banii înapoi. Nu există niciun partid în România în acest moment care să nu aibă datorii”.

Potrivit informaţiilor publicate de Euopa Liberă.org, PSD ar fi închiriat avioane private pe trasee care coincideau cu vizitele fostului preşedinte al Camerei Liviu Dragnea, în acelaşi interval de timp. Sumele vehiculate ating 800.000 de euro în 2018.