USL: Cerem „preşedintelui nimănui” să dea o adresă de e-mail pe care să-i trimitem zilnic punctaje
„Preşedintele nimănui, Traian Băsescu, a fluturat nişte punctaje ale USL, nişte mesaje pe care noi le dădeam în campanie. Îi solicităm să ne transmită adresa domniei sale de e-mail pentru ca de acum înainte să-i putem ataşa zilnic mesajele pe care echipa de comunicare le pregăteşte pentru toţi membrii USL. Nu este necesar să se cheltuie din banii publici sau să folosească metode oculte pentru a obţine acest material. El este unul public cu mesaje destinate a fi făcute publice, în acord cu ideile şi valorile pe care le susţinem”, a spus Ivan.
Europarlamentarul a precizat că mesajele USL ar urma să-i fie transmise zilnic şefului statului pentru a-şi putea pregăti ieşirile publice.
„Pentru Traian Băsescu dacă s-ar putea să nu organizăm alegeri niciodată ar fi foarte bine (…) ARD înseamnă Traian Băsescu, iar Traian Băsescu trebuie să dispară de pe scena politică„, a mai spus Ivan.
Preşedintele Băsescu a susţinut, luni seară, o conferinţă de presă în care a spus că unul dintre subiecte îl reprezintă reacţia la „minciunile” celor de la USL, menţionând că aceştia se folosesc de el în campanie.
Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!