USL: Discursul lui Băsescu trebuie trimis lui Merkel, să se delecteze cu el în week-end

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, vineri, că discursul lui Traian Băsescu, din cursul zilei, în care preşedintele suspendat "ameninţă" cu închisoarea pe funcţionari şi primari, trebuie tradus şi trimis cancelarului german, pentru ca Angela Merkel să se poată "delecta" cu declaraţiile în week-end.

Urmărește
866 afișări
Imaginea articolului USL: Discursul lui Băsescu trebuie trimis lui Merkel, să se delecteze cu el în week-end

USL: Discursul lui Băsescu trebuie trimis lui Merkel, să se delecteze cu el în week-end (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Şova a spus ieşirea publică a lui Băsescu a fost una "absolut neinstituţională", aceasta fiind caracterizată de ameninţări şi acuze nefondate.

"Îi spun lui Traian Băsescu că epoca în care în România puteai ameninţa cu puşcăria s-a terminat în decembrie '89, iar una foarte asemănătoare s-a terminat în iulie 2012. Ameninţările cu închisoarea la adresa funcţionarilor MAI, a primarilor, reprezintă o atitudine neinstituţională, complet inadmisibilă, care, în opinia mea, ar trebui adusă la cunoştinţa partenerilor europeni, a celor care îşi imaginează că susţin un personaj democratic", a spus Şova.

El a arătat că "Traian Băsescu e un persoanaj a cărui singură politică e puşcăria".

Şova a ţinut să-i asigure pe cetăţenii români, pe primari, pe funcţionarii publici şi pe demintari că epoca în care în România zornăitul cătuşelor avea vreo semnificaţie a luat sfârşit.

"În România nu discutăm în termeni de cătuşe, închisori, puşcăriabili", a spus Şova.

El a făcut referire şi la termenul "puşcăriabili" folosit de Traian Băsescu şi a subliniat faptul că preşedintele suspendat nu ar trebui să vorbească despre aceste lucruri, în condiţiile în care şi-a început mandatul de şef de stat având calitatea procesuală de inculpat.

"Puşcăriabilul e o persoană care, potenţial, în viitor, poate face închisoare. Traian Băsescu nu ar trebui să vorbească de acest lucru, pentru că potenţial închisoare pot face învinuiţii, inculpaţii, condamnaţii. Traian Băsescu a intrat în funcţia de preşedinte din poziţia procesuală de inculpat", a spus Şova.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a susţinut, vineri, că Guvernul vrea să mute la autorităţile locale responsabilitatea pentru ilegalităţile de la referendum, el atenţionându-i pe primari "să nu intre într-un joc din care ieşirea nu poate fi decât într-o celulă".

"Îi atenţionez din grijă pentru ei. Să nu intre într-un joc care ar putea să îi ducă într-o celulă", a afirmat Băsescu, adăugând că Guvernul încearcă să îi pună pe primari în "situaţia de infractori, pentru că ei au comunicat listele electorale anterioare".

Băsescu a subliniat că primarii trebuie să procedeze corect, deoarece este vorba despre falsuri în condiţiile în care listele comunicate anterior nu vor corespunde cu cele care se vor face în prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici