- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
USL vrea revenirea la salarizarea specială pentru cei care lucrează în domeniul fondurilor europene
Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a trimis o scrisoare deschisă premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi fostului prim-ministru Emil Boc, referitoare la absorbţia fondurilor europene, propunând câteva măsuri, între care salarizare specială pentru cei are lucrează în domeniu, dar şi un pact politic.
USL vrea revenirea la salarizarea specială pentru cei care lucrează în domeniul fondurilor europene (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Am luat act cu deosebită îngrijorare de anunţul conform căruia României îi vor fi suspendate, din nou, fonduri europene, de data aceasta, în valoare de 3,5 miliarde de euro. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat acum pentru prima dată, atunci s-ar fi putut spune că situaţia este gravă. Din nefericire pentru România, situaţia este una de-a dreptul dramatică, întrucât este cel puţin a treia oară, în mai puţin de 12 luni, când primim un semnal de o asemenea gravitate din partea Comisiei Europene", arată Ponta în scrisoarea către Ungureanu şi Boc, remisă, duminică, agenţiei MEDIAFAX de Biroul de presă al PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Liderul PSD arată că răspunsul autorităţilor a fost şi este, invariabil, acelaşi: să stăm liniştiţi, e o problemă punctuală care se rezolvă.
"Din nefericire, problema nu este punctuală, ci sistemică, şi nici nu se rezolvă, ci dimpotrivă, constatăm că se amplifică", consideră Ponta.
El susţine că nu este vorba despre o problemă punctuală pentru că de fiecare dată a fost vorba despre aceleaşi recurenţe: suspiciuni de fraudă sau nereguli în privinţa achiziţiilor publice şi deficienţe majore ale sistemului de management şi control.
"Mai simplu spus, mari sume din banii europeni sunt fie serviţi către clientela PDL, fie risipiţi pe proiecte controversate. În tot acest timp, controalele, atunci când se fac, se fac superficial. Acest lucru generează neîncredere la Bruxelles privind corectitudinea cu care România gestionează fondurile europene", avertizează Ponta.
Liderul PSD susţine că problema se amplifică în primul rând pentru că "se fură mai mulţi bani decât se atrag". El menţionează că există rapoarte ale Parlamentului European sau chiar ale Comisiei care arată că, în Romania, frauda constituie peste jumătate din cuantumul total al neregulilor constatate în gestionarea fondurilor europene. "Dacă vorbim de POSDRU, nu trebuie decât să ne amintim de cazurile Botiş, Mandas Vergu sau Sorina Plăcintă", adaugă Ponta.
Victor Ponta arată că, în al doilea rând, nici acum, după apeluri repetate ale Comisiei, legislaţia achiziţiilor publice nu este în concordanţă cu exigenţele UE, iar în al treilea rând autorităţile de management sunt puternic politizate.
"Sute de experţi, în care guvernul a investit sume importante pentru instruire, au părăsit sau au fost alungaţi din sistem pentru a face loc numirilor politice. Miliardele de euro sunt pe mâna unor adevăraţi baroni ai fondurilor europene, de care nimeni nu ştie nimic altceva decât că au fost puşi de PDL. Nimeni nu se atinge de ei, deşi din cauza lor pierdem bani şi primim sancţiuni. Singurii care plătesc pentru toate acestea sunt românii, care în loc să beneficieze de autostrăzi, primesc terenuri de fotbal în pantă, şi în loc să beneficieze de fonduri pentru proiecte, trebuie să plătească, din taxe şi impozite, amenzile României către UE", susţine liderul PSD.
El mai susţine că, în acest moment, România are mai multe fonduri suspendate din cauza neregulilor decât bani atraşi efectiv de la UE.
"Aceste probleme reprezintă doar vârful icebergului, dar sunt suficiente pentru a atrage un puternic semnal de alarmă cu privire la problemele, repet, sistemice, care gripează întreg mecanismul de absorbţie. Neregulile, ignorate de actualul regim, au atras atenţia Comisiei Europene asupra modului în care banii comunitari sunt gestionaţi de România, iar Executivul european ne arată din ce în ce mai hotărât că nu mai poate tolera situaţia actuală. Domnilor guvernanţi, vă cer să trataţi aceste avertismente cât se poate de serios. România nu-şi mai permite să peticească deficienţele majore care ameninţă întreg sistemul de absorbţie. Chiar dacă, cel mai probabil, începând cu sfârşitul acestui an, nu veţi mai fi la guvernare, aveţi obligaţia să implementaţi de urgenţă modificări structurale radicale!", continuă Ponta.
El propune, ca prime măsuri, dincolo de revenirea la "un sistem de salarizare specială" pentru cei care lucrează în sistem, "Un Pact Strategic la nivel politic, care să prevadă ca obiectiv fundamental al României până în 2013 (dar şi pentru perioada 2014-2020) creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene".
Victor Ponta precizează în scrisoare că USL propune, de asemenea, generalizarea sistemului SEAP pentru achiziţiile publice, în aşa fel încât să fie atacate concomitent problema corupţiei, problema cheltuielilor publice nejustificate şi decuplarea clientelei politice de partidul de guvernare.
USL mai solicită legislaţie unică privind achiziţiile publice, în acord cu exigenţele UE, crearea unui corp de audit unic, precum şi crearea unui corp de contestaţie unic şi experimentat.
"Nu în ultimul rând, vrem responsabilizarea factorului politic prin declaraţii naţionale de management, semnate la nivel ministerial. În cazul în care oficialităţile europene constată nereguli, cel responsabil să fie chemat în Parlamentul României pentru acordarea unui vot de încredere", adaugă Ponta.
"Am speranţa că, poate în al doisprezecelea ceas, veţi lăsa deoparte interesele politice şi veţi conştientiza că aveţi obligaţia să asiguraţi un viitor sigur şi durabil României chiar şi în condiţiile în care nu veţi mai fi la guvernare", scrie în încheiere liderul PSD.
Directorul general al DG pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul CE va emite, "în zilele următoare", o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs din POSDRU, a anunţat, vineri, reprezentanţa Comisiei Europene în România.
DG EMPL menţionează că, în Raportul anual de control 2011, Autoritatea română de audit a identificat unele deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului operaţional dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficienţe se referă la procedurile de selecţie a proiectelor şi la cele de verificare de prim nivel.
În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficienţe duc la o întrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioadă maximă de 6 luni, precizează sursa citată.
"Ca atare, în următoarele zile, Directorul General al DG EMPL va emite o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs. Întreruperea va fi ridicată de îndată ce Autoritatea română de audit confirmă că deficienţele au fost remediate, conform prevederilor Regulamentelor pentru Fonduri structurale. Autoritatea de management a luat toate măsurile necesare în vederea remedierii problemelor semnalate, iar Autoritatea de audit va reanaliza situaţia şi va prezenta noul sau raport la Comisie cât de curând", menţionează sursa citată.
Conform acestor precizări, întreruperea termenului de plată nu afectează implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de management poate continua să facă plăţi.
"Comisia este încrezătoare că autorităţile române tratează deficienţele semnalate cu seriozitate şi iau masurile ce se impun şi că acestea vor duce la o reluare a plăţilor înainte de expirarea celor şase luni prevăzute de Regulament", mai menţionează reprezentanţa CE.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO