Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a evocat contextul deosebit din acest an, care a determinat multiple efecte negative asupra securităţii, dar şi contestarea valorilor statului de drept prin agresiunea militară ilegală, nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva naţiunii suverane a Ucrainei.
„Lumea se află acum într-un moment de răscruce al istoriei, iar eforturile Administraţiei americane au fost cruciale în asigurarea unui răspuns puternic şi unit, bazat pe unitatea transatlantică şi cooperarea cu partenerii globali cu aceeaşi viziune, la provocările Rusiei la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a transmis şeful statului.
Acesta a dat asigurări că România va continua să fie un aliat statornic şi partener în acest efort, angajat în susţinerea unităţii transatlantice, stabilităţii regionale, cooperării şi rezilienţei strategice.
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat demersurile care vor duce la operaţionalizarea, în premieră, a unei centrale nucleare cu reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR) în România. „Continuând astfel de eforturi comune, rămânem angajaţi în consolidarea securităţii energetice europene, respectând în acelaşi timp cele mai înalte standarde de siguranţă, securitate nucleară şi neproliferare”, a arătat Iohannis.
Acesta a evocat, de asemenea, contextul simbolic al celei de-a 25-a aniversări a lansării Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.
Iohannis a salutat adoptarea, la Summitul NATO de la Madrid, a Noului Concept Strategic, precum şi rezultatele privind apărarea colectivă, consolidarea descurajării şi apărării NATO pe Flancul Estic şi importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică.
În acest sens, preşedintele României a reiterat recunoştinţa ţării noastre pentru decizia anunţată de preşedintele Biden la Madrid privind creşterea prezenţei militare americane în România.