„Încercăm să facem multe lucruri”, spune ministurl Sănătăţii, Alexandru Rafila, întrebat, de jurnalişti, la Parlament ce a făcut pentru introducerea antiviralelor în farmacii.
Ministrul a spus că sunt trei categorii de medicamente antivirale şi fiecare trebuie recomandat aşa cum trebuie.
„Este vorba despre medicamentele inovative furnizate de companiile americane MSD şi Pfizer care sunt foarte avansate cu procedurile de autorizare la nivelul Agenţiei Europene. Ne-am întâlnit cu reprezentanţii ambelor companii şi am stabilit încheierea unor protocoale care să asigure încă din primele momente disponibilitatea acestor medicamente, produsele pentru România, şi am stabilit modul în care se vor achiziţiona. Sunt medicamente care se dau nu tuturor celor care se infectează, ci pacienţilor care au anumiţi factori de risc la care complicarea infecţiei este posibilă. În afară de aceste medicamente, mai sunt anticorpii monoclonali, foarte eficienţi faţă de varianta Delta, dar mai puţin eficienţi faţă de varianta Omicron. Aşteptăm să vedem care sunt produsele care se califică pentru această nouă variantă. Cea de-a treia categorie de antivirale, aşa-zis tradiţionale, Arbidol şi Favipiravir, căutăm o soluţie pentru cel de-al doilea, dar avem o problemă legată de opiniile comisiei de specialitate de boli infecţioase ale Ministerului Sănătăţii, pentru că o procedură de emitere a unei autorizaţii pentru nevoi speciale trebuie să aibă în spate o documentare ştiinţifică a efectului favorabil a acestor medicamente”, spune Rafila.
Ministrul afirmă că pentru Favipiravir există un studiu care demonstrează reducerea duratei bolii, dar nu cu influenţă asupra mortalităţii asupra cazurilor grave, iar pentru Arbidol nu există niciun fel de dovadă ştiinţifică a efectului acestora.
„Noi trebuie să înţelegem că lucrăm şi trăim în UE, iar modul de autorizare şi utilizare a medicamentelor în UE este strict reglementat. Cred că putem face paşi înainte ca să existe în farmaciile cu circuit deschis Favipiravir, este ceea ce ne dorim, am luat legătura şi cu producătorul de la Terapia Cluj să încercăm să găsim o soluţie, încât el să fie disponibil şi în România. Dar repet ce am spus în repetate rânduri, aceste medicamente sunt toxice, nu sunt medicamente care nu au toxicitate, pentru Favipiravir trebuie foarte multă reţinere din partea femeilor aflate la vârstă fertilă, apropo de discuţiile fanteziste legate de vaccin, de data asta este o indicaţie clară atât pentru femeile aflate la o vârstă fertilă, cât şi pentru bărbaţi, sunt medicamente care pot avea anumite efecte teratogene”, a mai spus Rafila.