„Cu Alexandru Rafila la Ministerul Sănătății, PSD generează haos în spitale, în loc să rezolve problemele fundamentale ale sistemului sanitar. Ultima dovadă este Ordonanța 9/2025, prin care angajații pensionari erau obligați să părăsească posturile din spitale și instituții publice și astfel se bloca aproape toată activitatea. După doar o lună de la adoptare, Guvernul trebuie să adopte o ordonanță de urgență pentru a corecta efectele”, transmite, miercuri, USR.
Potrivit USR, această măsură „haotică” a fost o dovadă a lipsei de viziune și pregătire din partea Guvernului, iar Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila, nu a anticipat impactul asupra sistemului medical.
USR arată că Guvernul a acționat fără consultarea sindicatelor și a partenerilor sociali, ceea ce a dus la o criză majoră în spitale și școli.
„Improvizație, arbitrar, nepăsare. Cam astea sunt ingredientele guvernării Ciolacu II. O ordonanță obligă, peste noapte, mii de oameni din sistemul de sănătate și cel de educație să plece. Fără nicio evaluare a impactului, fără timp pentru găsirea de soluții, fără nicio consultare. E vorba de angajații pensionari care ocupă niște posturi pentru că nu există resursă umană din spate, pentru că unele posturi sunt neatractive sau multe, multe alte situații. Acum, Guvernul Ciolacu pare că revine ca să rezolve problema pe care tocmai au creat-o. Asta e imaginea unei guvernări-dezastru: un pix în mâna unor iresponsabili”, a declarat medicul și deputatul USR Adrian Wiener.
USR subliniază că, în loc să continue cu ordonanțe ad-hoc, Guvernul trebuie să ia măsuri structurale, să consulte partenerii sociali și să elimine politica numirilor pe bază de pile în sistemele publice.
„Guvernul ar trebui să pună capăt ordonanțelor fără cap și fără sens care doar adâncesc crizele din spitale și școli. Soluțiile de fațadă nu rezolvă problemele fundamentale ale sistemului sanitar. Ministrul Rafila a demonstrat o lipsă totală de viziune și de pregătire. Este timpul ca acesta să își asume eșecul și să demisioneze”, a declarat Emanuel Ungureanu, deputat USR în Comisia de Sănătate.