USR: Noua lege a pensiilor loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele

Au început să vină primele decizii de pensionare pe noua lege, iar interpretarea Casei Naţionale de Pensii pentru cei care au lucrat în grupe de muncă este un dezastru mai mare decât ce anunţaseră PSD şi PNL în Parlament la momentul adoptării acestei legi nedrepte, susţine USR.

Urmărește
6547 afișări
Imaginea articolului USR: Noua lege a pensiilor loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele

USR: Noua lege a pensiilor loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele

Noua lege a pensiilor a crescut indirect cu trei ani vârsta de pensionare pentru toţi minerii, energeticienii, angajaţii din combinatele chimice şi alţi lucrători în condiţii deosebite. Practic, legea loveşte de două ori în aceste categorii de angajaţi: le reduce banii şi le creşte vârsta de pensionare, potrivit unui comunicat de presă.

„Dacă iniţial noua lege a pensiilor prevedea că le va lua doar banii celor care au lucrat în grupe de muncă, prin aplicarea acesteia, Guvernul Ciolacu le-a luat şi banii, şi anii. Celor din zona de minerit şi energie nu le mai este redusă vârsta de pensionare asociată perioadei 2001-2021 fiindcă aceşti 20 de ani brusc nu mai sunt asimilaţi grupei speciale de muncă, iar celor care au lucrat şi în grupa 1, şi în grupa 2 le cumulează drepturile doar dacă au 35 de ani lucraţi. Concluzia este că, în următorii doi ani, aproape nimeni nu se va mai putea pensiona”, explică deputatul USR de Gorj Radu Miruţă.

Potrivit lui Miruţă, noua lege a pensiilor vine şi cu alte modificări pentru angajaţii care au lucrat în cele mai grele condiţii în România: dintr-o reducere de 13 ani cum prevedea Legea 197/2021, Guvernul le rotunjeşte în minus la maximum 11 ani. În acelaşi timp, dacă în cursul unei luni au avut vreo zi liberă plătită pentru formare profesională, zi de naştere sau alt drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, li se taie întreaga lună de la drepturile condiţiilor speciale. Ceea ce înainte era un bonus de 50% al punctelor de pensie acum este 0.5 puncte. Având în vedere că aceşti oameni aveau salarii mari, iar punctajul lor mediu lunar era si de 3 puncte, în loc să primească 3x1.5=4.5 puncte, primesc 3+0.5=3.5 puncte.

„Toate aceste modificări produc o nedreptate imensă pentru care USR a depus proiect de lege în Parlament, iar proiectul a trecut de Senat. Deputatul USR Radu Miruţă cere liderilor partidelor parlamentare să pună la vot acest proiect blocat de luni de zile în Camera Deputaţilor. Termenul de raport a expirat din 29.10.2024. USR propune modificarea noii legi a pensiilor astfel încât să fie recunoscute condiţiile deosebite şi speciale de muncă pentru angajaţii ale căror condiţii de muncă nu au fost normalizate”, se arată în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici