USR: Nu trebuie să lăsăm să se repete scenariul de la alegerile precedente
„România are nu mai puţin de nouă instituţii care se ocupă de digitalizare, de securitatea cibernetică, precum şi de activitatea on-line în timpul campaniilor electorale: ANCOM, AEP, ADR, Ministerul Digitalizării, DNSC, CNA, STS, SIE, SRI. Reprezentanţii acestor instituţii au fost invitaţi luni, 3 februarie, ora 14:00, la o discuţie în cadrul şedinţei Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor”, anunţă USR, într-un comunicat.
Mai mult decât atât, deputatul USR Radu Miruţă precizează că „este absolut inadmisibil ca la aproape două luni de la anularea alegerilor prezidenţiale să nu ştim nici de ce au fost anulate, nici ce avem de făcut ca un astfel de dezastru democratic să nu se mai repete”.
Potrivit lui, România are toate resursele necesare pentru a acţiona eficient la acest capitol, completând că „este nevoie de voinţă politică! În cadrul şedinţei comisiei noastre, îmi propun să identificăm împreună soluţii legislative de limitare a răspândirii dezinformării în mediul online”.
Miruţa a mai spus că este important „să clarificăm atât o eventuală lipsă a cadrului legislativ, care sunt limitele de competenţă, dar şi ce îi este necesar uneia dintre entităţile implicate pentru a îi fi de ajutor alteia, în scopul comun de limitare a conţinutului fals din Internet”.