Prima pagină » Politic » Băsescu: Utilizarea informaţiei e fundamental diferită de ce se făcea înainte şi chiar în anii ’90

Băsescu: Utilizarea informaţiei e fundamental diferită de ce se făcea înainte şi chiar în anii ’90

Preşedintele Băsescu a transmis, miercuri, celor care "mai fac confuzii" că există o diferenţă fundamentală între fosta Securitate şi SRI, pentru că prima utiliza mijloace pentru a susţine un regim dictatorial, pe când actualul serviciu de informaţii utilizează informaţia pentru apărarea legii.
Băsescu: Utilizarea informaţiei e fundamental diferită de ce se făcea înainte şi chiar în anii '90
24 mart. 2010, 14:12, Politic

„Ţin să fac o menţiune care poate fi de eventual sprijin pentru ziarişti şi analişti, fără să fie un reproş: am observat că foarte mulţi au ori o tentă de ironie, ori de reproş atunci când vorbesc de mijloacele pe care SRI le utilizează în culegerea de informaţii. Vreau să vă asigur că sunt aceleaşi mijloacele de a culege informaţii pe care le utilizează toate serviciile moderne din lume, de la satelit până la banala ascultare a telefoanelor, atunci când sunt probleme de securitate naţională şi când sunt autorizate de judecător”, a declarat Traian Băssecu, după şedinţa de bilanţ a SRI.

El a adăugat că marea problemă este „în slujba cui şi a ce sunt puse aceste informaţii”.

„Doar îi atenţionez pe cei care mai fac confuzii că fosta Securitate utiliza mijloace asemănătoare pentru a susţine un regim dictatorial şi un partid unic, pe când noul serviciu de informaţii al României utilizează informaţia pentru apărarea legii şi pentru apărarea Constituţiei. Utilizarea informaţiei este fundamental diferită de ceea ce se făcea înainte de Revoluţie şi chiar în cursul anilor ’90”, a mai spus Băsescu.