Va candida Ilie Bolojan la alegerile prezidenţiale? Ce spune prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a spus că orice restart sau sincopă poate periclita parcursul european al României, astfel că partidele din Coaliţie trebuie să facă totul pentru ca Antonescu să devină preşedintele României.

Urmărește
870 afișări
Imaginea articolului Va candida Ilie Bolojan la alegerile prezidenţiale? Ce spune prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu

Va candida Ilie Bolojan la alegerile prezidenţiale? Ce spune prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu

Întrebat miercuri dacă Ilie Bolojan va candida, totuşi, în luna mai, la alegerile prezidenţiale, Ciprian Ciucu a spus, miercuri, la Digi 24 că la cum îl ştie pe fostul preşedinte al Senatului, nu va face acest lucru, chiar dacă i s-a cerut şi din partid.

„Nu pot să ascund acest lucru (că i s-a cerut din PNL să candideze - n.r.), s-a văzut şi la Congres. Dar dânsul este conştient şi cu toţii suntem conştienţi că Partidul Naţional Liberal, singur, nu poate câştiga alegerile. Totuşi, hai să fim realişti. Am avut la prezidenţiale un 9-10%. Venirea domnului Bolojan a dus partidul undeva la 14%, pentru că a fost acel tur în ultima săptămână, pe ultima sută de metri, la toate televiziune şi podcast-urile posibile şi emisiuni de radio. Ne-am dus la 14%, prin redistribuire am ajuns la 16%. Dar, în acest moment, după guvernare şi după modul în care noi ne-am prezentat şi în alegeri, noi nu putem să venim cu un candidat unic, doar pe Partidul Naţional Liberal, putem veni doar cu un candidat unic, cu altă forţă mare, care este Partidul Social Democrat. Deci, (Bolojan - n.r.) nu este genul de om care să se arunce în aventuri politice, doar de dragul aventurii”, spune Ciucu.

Ciucu a mai spus că în acest moment, partidele intră în dispozitivul de precampanie şi campanie.

„Mă refer la PNL, la PSD şi UDMR, plus minorităţile naţionale”, spune Ciucu.

Potrivit acestuia, Crin Antonescu a participat la şedinţa coaliţiei de miercuri dimineaţa, unde s-au stabilit liniile pentru următoarea perioadă.

Întrebat dacă este de părere că PSD şi UDMR n-ar accepta schimbarea de candidatură în favoarea lui Ilie Borojan, dacă sondajele vor indica acest lucru, Ciucu a răspuns: „Nu cred că vor accepta, nu ştiu ce să vă răspund. Domnul Bolojan nu se va duce să le ceară acest lucru. (...) Am rămas cu candidatul anunţat, domnul Crin Antonescu”.

Despre şansa lui Antonescu de a deveni preşedinte al României, Ciprian Ciucu a spus: „Nu avem alternativă în acest moment, noi ca ţară. Este cea mai bună opţiune pe care o avem. În momentul de faţă, în timp ce noi vorbim, acelaşi atac, război psihologic, care a fost declanşat pe reţele socializării, continuă. Va fi o duptă grea, va fi o campanie grea şi ne bazăm pe forţa mai multor partide care o să ţinem România pe această traiectorie europeană. Şi orice restart, orice sincopă care ar putea să apară în strategia pe care deja am decis-o, poate să pericliteze candidatura domnului Antonescu şi şansa noastră de a rămâne ţară civilizată şi europeană. Deci nu cred că avem o alternativă şi trebuie să facem tot ce trebuie ca domnul Antonescu să devină preşedinte al României”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici