Băsescu: Vizita în România Papei Ioan Paul al II-lea va fi legată mereu de numele PF Teoctist
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei remis, luni, preşedintele a aflat cu adâncă tristeţe vestea trecerii la Domnul a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, "care a călăuzit Biserica Ortodoxă Română vreme de peste 20 de ani".
Şeful statului consideră că prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, precum şi eforturile Bisericii Ortodoxe Române de a răspunde provocărilor unui nou ciclu istoric deschis după Revoluţia din 1989, vor fi legate mereu de numele Patriarhului Teoctist.