Uniunea Scriitorilor a decis să îl dea afară pe membrul AUR, Sorin Lavric

Publicat: 09 12. 2020, 09:51
Actualizat: 09 12. 2020, 09:53

Uniunea Scriitorilor a decis să-l dea afară pe proaspătul parlamentar AUR, Sorin Lavric, după cum se arată în comunicatul de presă transmis: „Menţionăm că, în urma implicării sale politice, relaţiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România şi revista „România literară”, în mod firesc şi necesar, iau sfârşit”.

„Ca uniune de creatori în domeniul literar, Uniunea Scriitorilor din România este o instituţie democratică, reunind scriitori din toate etniile care trăiesc în ţara noastră, ale căror drepturi le apără şi le promovează. Uniunea nu face politică partizană”.

„Respingem orice tentativă de destructurare a cadrului democratic şi orice atac la adresa minorităţilor naţionale, religioase etc. şi condamnăm orice formă de discriminare. Prin urmare, ne delimităm, ca breaslă, de declaraţiile şi atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicaţiile lor nocive pentru democraţie şi pentru atmosfera din spaţiul public”, a menţionat Uniunea Scriitorilor în comunicat.