Prima pagină » Politic » Biden îl atacă dur pe Trump. Actualul preşedinte nu este conectat cu americanii de rând şi îşi favorizează apropiaţii

Biden îl atacă dur pe Trump. Actualul preşedinte nu este conectat cu americanii de rând şi îşi favorizează apropiaţii

Biden îl atacă dur pe Trump. Actualul preşedinte nu este conectat cu americanii de rând şi îşi favorizează apropiaţii
Anamaria Abaluta
05 sept. 2020, 05:13, Politic

Democratul Joe Biden îl atacă dur pe opozantul său, Donald Trump. Zice că Trump nu ia coronavirusul suficient de în serios, aşa că din cauza lui vor muri tot mai mulţi americani. Nu doar cetăţenii vor muri, ci şi economia. Şomajul în SUA a crescut în luna august de la 8,4% la 10,2%. Biden îl mai acuză pe opozantul său şi de faptul că nu este conectat cu americanii de rând, ci îi pasă doar de prietenii şi apropiaţii lui.

JOE BIDEN, candidat democrat la alegerile prezidenţiale din SUA:  Am vorbit cu o grămadă de oameni de rând. I-am întrebat, iar ei spun că se simt lăsaţi de-o parte. I-am întrebat ce cred despre revenirea economiei. Ei nu cred că aceasta îşi va reveni curând. Măsurăm succesul prin calitatea vieţii americanilor. Dacă oamenii sunt loviţi de foamete şi ajung pe străzi, iar preşedintele nostru numeşte asta succes, ce spune asta despre valorile lui?