Liderul PRM a venit în sala de briefing a Palatului Victoria fără ca jurnaliştii să fie anunţaţi în prealabil că acesta va susţine o declaraţie sau că protocolul stabilit pentru consultările dintre premier şi reprezentanţii partidelor prevede ca aceştia să facă astfel de declaraţii.
În aceste condiţii, sosirea lui Vadim Tudor în sala de briefing a luat prin surprindere şi angajaţii Biroului de Presă al Guvernului, precum şi pe cei de la Protocol.
În faţa jurnaliştilor, preşedintele PRM a spus, arătând către angajaţii Biroului de Presă, care îl întrebaseră dacă are aprobarea purtătorului de cuvânt pentru a face declaraţii politice într-un spaţiu dedicat reprezentanţilor Cabinetului : „Pleacă, măi, băiatule! Ce, trebuie să cer aprobarea Cameliei Spătaru pentru a spune ce am vorbit cu premierul? Asta-i bună!”.
Liderul PRM a coborât în sala de briefing înaintea terminării consultărilor dintre Guvern şi reprezentanţii partidelor, invocând faptul că va susţine o conferinţă de presă la sediul de partid şi nu poate întârzia.
După ce a susţinut declaraţia de presă, el a chestionat jurnaliştii dacă doresc să îi adreseze întrebări.
În condiţiile absenţei unor astfel de întrebări, Vadim Tudor a spus, ironic : "Mai aveţi întrebări ? Deci nu mai trebuie acordul Cameliei Spătaru, da?".