Vadim Tudor spune că are aceleaşi şanse la prezidenţiale precum Obama
Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, că în opinia sa, şansele de a ajunge preşedintele României sunt similare cu cele ale lui Barack Obama, noul preşedinte al Americii.

Vadim Tudor spune că are aceleaşi şanse la prezidenţiale precum Obama
"Dacă în America a fost posibilă o asemenea realitate ieşită din comun, să iasă un preşedinte de culoare, cu numele Hussein, nume musulman, de ce n-ar fi posibil să ajungă şi un patriot la Palatul Cotroceni?", a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, Vadim Tudor.
C.V.Tudor a ţinut să precizeze că o carte de versuri, scrisă de el, intitulată "Poems" şi tipărită în 7 limbi străine, a fost dăruită cu autograf noului preşedinte al Americii Barack Obama, precum şi vicepreşedintelui Joseph Biden.
Vadim Tudor a spus că acest lucru s-a realizat "prin bunăvoinţa Prinţului Paul şi a distinsei sale soţii Prinţesa Lia", care au înmânat cărţile la unul din cele 12 baluri organizate la Washington, în ziua investiturii, adică pe 20 ianuarie 2009.
Citeşte şi:
Barack Obama, al 44-lea preşedinte american
BIO: Barack Obama, primul politician de culoare devenit preşedintele SUA


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

