Vâlcov acuză că Iohannis că ar fi avut înţelegeri cu CEO al OMV pe legea offshore | FOTO

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a insinuat, pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis ar fi avut o înţelegere cu directorul general al OMV, Rainer Seele, pe Legea offshore, în luna ianuarie şeful statului a discutat cu acesta "în privat", iar în august Iohannis a respins actul normativ.

Urmărește
2012 afișări
Imaginea articolului Vâlcov acuză că Iohannis că ar fi avut înţelegeri cu CEO al OMV pe legea offshore | FOTO

Vâlcov acuză că Iohannis că ar fi avut înţelegeri cu CEO al OMV pe legea offshore

Vâlcov a adăugat că, în aceeaşi lună, postul austriac de televiziune ORF acuză represiuni din partea Jandarmeriei la protestele din 10 august.

"În ianuarie 2018 Mr Seele (Rainer Seele - n.r.), CEO OMV şi Mr Werner discuta în privat despre gazele din Marea Neagră. În iulie, Parlamentul adoptă Legea Offshore, cu o mică modificare de 6 miliarde de $ în plus pentru statul român. În august, Mr Werner respinge Legea Offshore. Tot în august, postul naţional de televiziune austriac ORF devine brusc interesat de România şi acuză represiuni din partea jandarmeriei române. Vom vedea continuarea! Dar de data asta vă asigur că statul român va cere ceea ce i se cuvine. P.S. Mr Seele and Mr Putin, two good friends", a scris, Darius Vâlcov, duminică seară pe Facebook.

Consilierul premierului Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că Legea offshore aduce în plus pentru bugetul de stat 6 miliarde de dolari, iar oricine ar încerca să modifice actuala formă ar trebui judecat pentru trădare de ţară. Acesta a precizat că înainte de actualizarea legii offshore, marile companii aveau în doi ani profituri de peste 900 de milioane de dolari, iar statul român încasa mai puţin de 100 de milioane de euro.

Pe 2 august, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Şeful statului susţine că un astfel subiect este unul de interes maxim pentru România, iar o asemenea lege trebuie să asigure un echilibru şi o echitate în ceea ce priveşte beneficiile atât pentru statul român, cât şi pentru investitori. Iohannis critică lipsa de predictibilitate şi stabilitate a Legii offshore, în forma trimis spre promulgare.

Iohannis argumentează că nu au fost clar reglementate modalităţile prin care câştigurile din redevenţe devin venituri la bugetul de stat, în condiţiile în care actuala formă a legii prevede transferul acestor venituri către contractele de parteneriat public-privat, nu către bugetul consolidat. Şeful statului mai susţine că Legea offshore a fost adoptată de Legislativ fără a respecta principiul bicameralismului.

Pe 24 iulie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, că trebuie reglementată legea privind exploatarea gazelor în Marea Neagră foarte limpede, printr-o ordonanţă a Guvernului, în sensul unei prevederi care să stabilească o formulă de calcul "pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare".

Pe 11 august, postul public austriac ORF a transmis o notă de protest, după ce unii jurnalişti au fost agresaţi de agenţi ai forţelor de ordine în cursul mitingului desfăşurat pe 10 august în Bucureşti. "În cursul confruntărilor între forţe speciale ale poliţiei şi demonstranţi violenţi, un cameraman ORF a fost bătut, iar corespondentul ORF Ernst Gelegs abia a scăpat de loviturile unui agent al forţelor de ordine care avea scut (...)", a transmis postul austriac.

Directorul general ORF, Andreas Wrabetz, a denunţat o situaţie "inacceptabilă" pentru un stat membru al Uniunii Europene.

În aceeaşi zi, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a condamnat violenţele produse la Bucureşti şi aşteaptă clarificări din partea României după ce jurnalişti austrieci au fost agresaţi de forţele de ordine în timpul protestelor desfăşurate vinerea trecută.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării. La Parchetul Militar Bucureşti au fost înregistrate până duminică 291 de plângeri împotriva jandarmilor care au intervenit la protestul din 10 august, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Parchetului General. Procurorii militari au audiat, până acum, 127 de persoane.

(Sursa Imagini: Facebook Darius Vâlcov)

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici