- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.11.2013, 18:15)
- Valentina Postelnicu
Vâlcov: Sunt foarte mari diferenţe de opinie în Comisia pentru Roşia Montană. Sperăm ca miercuri să dăm votul final
Preşedintele Comisiei Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că prima parte a raportului a fost finalizată şi că se doreşte ca miercuri să se dea un vot final, deşi sunt "mari diferenţe de opinie" în cadrul grupurilor de lucru.
Urmărește
1331 afișări
Vâlcov: Sunt foarte mari diferenţe de opinie în Comisia pentru Roşia Montană. Sperăm ca miercuri să dăm votul final (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)
El a arătat că există "foarte mari diferenţe de opinie" între membrii comisiei, astfel că se încearcă punerea la un loc a acestor puncte de vedere, iar concluzia finală a comisiei trebuie să fie unitară, astfel că se va stabili prin vot.
"Nu putem să păstrăm aceste divergenţe şi în corpul raportului. Aceasta este problema. Parte din membrii grupurilor de lucru au adus puncte de vedere total opuse şi trebuie să le armonizăm", a mai spus Vâlcov.
Darius Vâlcov a arătat că punctele de vedere prezentate, pe grupurile de lucru, au fost ale deputatului PNL Cristina Pocora, ale senatorului UDMR Attila Korodi şi ale deputatului social-democrat Florin Iordache.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. Zelenski spune că Ucraina a capturat doi soldați nord-coreeni răniți în Rusia
-
Fostul cancelar austriac Karl Nehammer se retrage din politica de vârf a ţării
-
Zelenski anunţă că armata ucraineană a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk
-
Americanii îşi fac provizii de produse străine înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
El a ţinut să menţioneze că doar un coleg liberal a participat la şedinţa de marţi, dar că, miercuri, toţi membrii comisiei vor fi prezenţi, pentru vot.
Darius Vâlcov a precizat că, în ultima parte, mai sunt de dezbătut şi de votat două amendamente ale social-democratului Florin Iordache.
Potrivit lui Darius Vâlcov, miercuri, începând cu ora 13.00, membrii comisiei se vor reuni pentru a da un vot pe prima parte a raportului la proiectul de lege privind Roşia Montană, care cuprinde sinteza audierilor.
În plus, comisia va da un vot pe fiecare concluzie a celor patru grupuri de lucru, care au analizat impactul proiectului minier, din perspectiva economică, de mediu, de patrimoniu şi juridic.
Darius Vâlcov a mai explicat că proiectul legislativ pe care se va da un vot la finalul discuţiilor din comisie este cel care a intrat în dezbatere şi care a fost modificat în cele şapte articole.
Preşedinele Comisiei Roşia Montană a mai spus că sunt foarte multe întrebări apărute în spaţiul public, astfel că este necesar să existe un punct de vedere pe proiectul minier şi pe informaţiile şi documentele care le-au avut la dispoziţie, pentru a da un răspuns, astfel, celor interesaţi.
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cea mai strălucitoare cometă a secolului apare pe cer luni. Cel mai bun moment pentru a vedea cometa C/2024 G3
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe