„Ponta nu are cum să înţeleagă orientări doctrinare, pentru că el nu are doctrină, iar PSD este sfâşiat între doctrina Ion Iliescu şi doctrina poşetelor. Eu cred că locul PNL în noul Parlament European este în grupul PPE, pentru că din păcate orientarea partidelor care compun acum grupul ALDE este majoritar centru-stânga. Noi vrem să reprezentăm interesele românilor în politica europeană, iar aceste interese sunt legate exclusiv de politica de dreapta. Vom fi o voce cu greutate, pro-România, în interioriul celei mai pro-europene familii politice. Socialiştii înseamnă Rusia şi din păcate pentru România înseamnă un număr mare de europarlamentari foarte slab pregătiţi în politica europeană”, susţine Vălean într-o declaraţie de presă.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, despre intenţia PNL de a se aflia grupului PPE din Parlamentul European, că trădătorii şi traseiştii sunt primiţi în Parlamentul European, dar sunt dispreţuiţi cum sunt dispreţuiţi şi în România.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, precizând că propunerea sa are în vedere faptul că ”Uniunea Europeană nu trebuie să fie condusă de un preşedinte socialist”.