Preşedintele liberalilor spune că nu doreşte o creştere a regimului de taxe şi impozite, spunând că nu creşterea fiscalităţii este soluţia, ci trebuie păstrată cota unică şi TVA-ul.
„Suntem de acord cu reducerea cheltuielilor bugetare cu 50 la sută la capitolul de achiziţii, cu 25 la sută la cheltuielile de capital, dar dacă această economie nu ajunge, mai discutăm. Greul acestui moment trebuie pus pe spinarea clientelei politice, nu a cetăţeanului”, a afirmat Crin Antonescu.
Preşedintele PNL consideră că şi în cazul în care s-ar recurge la aceste măsuri de tăiere a salariilor şi a pensiilor, respectiv cu 25% şi 15%, economia nu ar fi de ajuns şi vor creşte şi taxele în perioada următoare.
„În Parlament vom vota orice moţiune de cenzură dacă aceasta va exista, împotriva acestui Guvern, dacă ni se pune în faţă pentru asumarea răspunderii pachetul cu măsurile Preşedinţiei şi Guvernului”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL, alături de alţi trei membrii ai partidului, au lăsat reprezentanţilor plenului Consiliului Economic şi Social (CES) un program de urgenţă cu măsuri pentru relansarea economiei.
Unii reprezentanţi ai sindicatelor nu au fost de acord cu prezenţa la prezidiu a membrilor partidelor politice, spunând că aceasta este o şedinţă a plenului CES şi trebuie să fie prezenţi doar cei 45 de membrii ai Consiliului.
În urma negocierilor cu FMI, autorităţile de la Bucureşti au propus, ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8 la sută din PIB în 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25 la sută, a pensiilor cu 15 la sută şi o scădere masivă a subvenţiilor, în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA.
Măsurile, anunţate în 6 mai de preşedintele Traian Băsescu, au fost contestate de sindicalişti.
După două runde de discuţii cu sindicatele, la Palatul Cotroceni şi la Parlament, s-a decis ca scrisoarea de intenţie către FMI să fie reanalizată în Consiliul Economic şi Social şi să nu fie adoptată de Guvern decât cu avizul CES.