„Monica Macovei a fost unul dintre oamenii care au susţinut din primul moment această lege şi am avut numeroase discuţii cu dumneaei pe această temă, solicitându-mi de fiecare dată ca această lege să fie cât mai repede trecută de Parlament. Sunt convinsă că Monica Macovei dacă va dori să candideze, va trece de orice test electoral„, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit RFI.
În opinia Robertei Anastase, Legea lustraţiei este o „reparaţie morală”, fiind însă o variantă „soft” a vechii legi. „Vorbim de o reparaţie morală, de un moment care nu poate fi cuantificat, ţinând cont de datele calendaristice, este un gest încărcat de anumite simboluri. Este o lege aşteptată de societatea românească de 22 de ani. I-am auzit pe unii oameni politici spunând că legea lustraţiei pe alocuri nu are dinţi. Am pus legea în acord cu Constituţia. Nu este o lege fără dinţi, dar evident că este o formulă soft a legii vechi„, spune Anastase.
Legea lustraţiei a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Textul interzice foştilor demnitari comunişti accesul la funcţii de demnitate publică, timp de cinci ani.
Deputatul Eugen Nicolicea a susţinut, marţi, că, prin aplicarea legii lustraţiei, fostul procuror Monica Macovei poate fi lustrat începând cu mandatul următor.
Întrebat dacă europarlamentarul Monica Macovei poate fi lustrată în urma aplicării legii, Nicolicea a răspuns: „Europarlamentarul Monica Macovei, nu, fostul procuror Monica Macovei, da, dar începând cu mandatul următor”.