- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vanghelie: Când se discută de o remaniere, se discută de remaniere în pachet cu domnul Boc
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat miercuri că dacă se discută despre remaniere, atunci este vorba despre un proces care trebuie să cuprindă guvernul în ansamblu, cu tot cu premierul Emil Boc, "la pachet".
Vanghelie: Când se discută de o remaniere, se discută de remaniere în pachet cu domnul Boc (Imagine: Mediafax Foto)
"Când se discută de o remaniere, se discută de remaniere guvernamentală în pachet cu domnul Boc", a spus Vanghelie.
El a arătat, totodată, că nu se pune în acest moment problema unei remanieri.
Întrebat dacă este de aşteptat ca la începutul lunii august să se producă o remaniere, Vanghelie a precizat că nu doreşte să se pronunţe.
"Nu ştiu ce să vă zic acum, din acest punct de vedere, nu vreau să mă pronunţ", a spus Vanghelie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
Liderul PSD a arătat totodată că în situaţia în care unul dintre miniştrii PSD va fi remaniat, atunci premierul Emil Boc va fi surprins de reacţia PSD dacă va lua o astfel de măsură fără să-i consulte pe social-democraţi.
Întrebat ce va face PSD dacă premierul Emil Boc îşi va exercita dreptul de a remania un ministru PSD, Vanghelie a răspuns: "O să fiţi surprinşi. Vă asigur. O să fiţi şi dumneavoastră şi cel care va încerca să ia această iniţiativă fără să ne consulte", a spus Vanghelie.
Liderul PSD Bucureşti a arătat că trebuie depăşită etapa în care prim-ministrul conduce şi Parlamentul României.
"Cred că trebuie să depăşim etapa în care primul ministru conduce şi Parlamentul României. A fost o anumită etapă în România. Eu cred că Parlamentul trebuie să conducă guvernul şi trebuie să intrăm într-o etapă democratică în România. Să nu mai fie unul singur care să fie preşedinte de partid, prim ministru, preşedinte la Senat, preşedintele României", a spus Vanghelie.
Solicitat să comenteze declaraţiile secretarului general al PDL, Vasile Blaga, care lăsase de înţeles că există nemulţumiri în privinţa a patru miniştri social-democraţi, Vanghelie a răspuns: "În PDL, domnul Vasile Blaga poate să lase foarte multe de înţeles. Când este vorba de Parlament, nu ştiu dacă este neapărat punctul de vedere al lui Blaga luat în considerare", a spus Vanghelie.
El a arătat tototdată că PSD nu are nemulţumiri faţă de miniştrii PDL.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, la Realitatea FM, că în şedinţa de luni a coaliţiei şi-a exprimat opinia că ar fi necesară o restructurare guvernamentală, menţionând că a nominalizat în acest cadru şi unele ministere în care "nu se întâmplă nimic".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.