- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vanghelie: Nu poţi să câştigi întotdeauna
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, duminică dimineaţa, referitor la victoria lui Ponta că nu se poate câştiga întotdeauna, precizând însă că scorul foarte strâns arată că partidul este destul de fracturat, iar social-democraţii trebuie să găsească o soluţie în acest sens.
Vanghelie: Nu poţi să câştigi întotdeauna (Imagine: Thomas Câmpean/Mediafax Foto)
Întrebat cum comentează înfrângera grea de la Congres, Vanghelie a replicat: "Dom'le, asta e competiţia, ori pierzi, ori câştigi, nu poţi să câştigi întotdeauna".
"A fost un scor foarte strâns, exact ce a zis şi preşedintele Mircea Geoană. Asta arată că partidul este destul de fracturat şi va trebui să vedem cum putem să găsim o soluţie ca să nu rămână aşa. În momentul de faţă sunt două jumătăţi destul de puternice, egale, dar consider că maturitatea politică a tuturor colegilor noştri va face ca acest lucru să-l depăşim, e un lucru firesc ca, dacă participi la o competiţie, să mai şi pierzi.", a spus Marian Vanghelie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Întrebat unde s-a greşit, liderul PSD a precizat că nu ştie dacă "s-a greşit sau nu".
"Eu consider în continuare că s-au greşit mai multe lucruri că am acceptat în această perioadă de o lună de zile anumite compromisuri create de anumite instituţii ale statului", a subliniat Vanghelie.
În privinţa colaborării cu Ponta, Vanghelie a menţionat că trebuie să colaboreze, adăugând că va rămâne în partid.
"Obligatoriu trebuie să colaborez. Am fost şi suspendat din partid şi am candidat independent şi m-am întors înapoi. Eu rămân în acest partid pentru că nu fac parte dintre cei care se mută dintr-o parte în alta, nici nu vreau să negociez cu alţii, şi nici nu mă vând. Eu sunt consecvent. Îmi pare bine pentru soluţia care am luat-o, cred că a fost decizie bună că am fost de acord să-l votăm pe Mircea Geoană. Şi acum aş lua aceeaşi decizie dacă ar fi. Cred că trebuie să te comporţi acum ca un om politic cu demnitate, aşa cred eu", a conchis Vanghelie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO