Vanghelie: O iubesc pe Roberta, dar ar trebui să-şi găsească unul mai cuminte, intelectual rasat

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, că o iubeşte pe Robeta Anastase, dar că aceasta "ar trebui să-şi găsească pe unul mai cuminte", el comentând astfel informaţiile potrivit cărora preşedintele Camerei a spus că liderul PSD a fost înlăturat abuziv din fruntea PSD Bucureşti.

1119 afișări
Imaginea articolului Vanghelie: O iubesc pe Roberta, dar ar trebui să-şi găsească unul mai cuminte, intelectual rasat

Vanghelie: "O iubesc pe Roberta, dar ar trebui să-şi găsească unul mai cuminte, intelectual rasat" (Imagine: Mediafax Foto)

Presa a publicat recent un mesaj privat prin care Roberta Anastase dădea instrucţiuni reprezentanţilor PDL în privinţa comunicării publice a partidului pe teme de actualitate legate de guvernare. În mesajul lui Anastase către PDL se vorbeşte şi despre modul "abuziv" în care Marian Vanghelie a fost înlăturat de la şefia PSD Bucureşti.

Întrebat, miercuri, despre reacţia liderilor PDL - care i-ar face oferte - vizavi de modul în care a fost înlăturat de la şefia PSD Bucureşti, Marian Vanghelie a răspuns: "Dacă aş crede chiar că mă iubeşte Roberta - acum, pe cuvânt, pentru mine, că ar fi o chestie foarte frumoasă, dar este o iubire otrăvitoare. Mie îmi plac femeile, să ştiţi, nu bărbaţii. Şi atunci, eu o iubesc pe Roberta, dar ar trebui să-şi găsească unul mai... care nu e chiar atât de... un tip mai cuminte, un intectual rasat, care ar putea să se ademenească. Mie îmi plac femeile, eu îi mulţumesc, dar nu pentru mine sunt mesaje din astea. Nu plec din PSD nici dacă vor cei din PSD, dar păi să vrea alţii să plec".

Referitor la auditul resurselor umane din organizaţia PSD Bucureşti, Vanghelie a precizat că "nu iese cu nicio bătaie".

"Veţi vedea că lucrurile vor fi favorabile pentru PSD şi că nu iese cu nicio bătaie şi că nu sunt probleme şi că toată lumea va fi OK şi se vor vedea şi eforturile pe care le-a făcut organizaţia de Bucureşti, nu doar eu personal. Şi se va vedea şi ceea ce va propune şi Victor în calitate de preşedinte. Ne interesează să câştigăm alegerile. Vă spun, din punctul meu de vedere, indiferent de glume, mai ne enervăm...", a spus Vanghelie.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat recent că, "pentru perioada preelectorală", Organizaţia PSD Bucureşti va fi condusă de un Birou coordonator format din Rodica Nassar, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Adrian Năstase, iar biroul va fi condus de el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici