Imediat după şedinţa CExN, Vanghelie a avut o scurtă discuţie cu deputatul PSD de Bucureşti Aura Vasile, după care s-a îndreptat spre ieşirea din sală.
Vanghelie a avut o discuţie, în drumul spre ieşirea din sală, cu preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care l-a interpelat pentru a-i adresa câteva cuvinte de consolare.
În scurta conversaţie, surprinsă de jurnalişti, Marian Vanghelie i-a spus lui Năstase, în timp ce îşi strângeau mâinile, râzând, că „viaţa e rotundă”, „se învârte rotud” şi „azi eşti, mâine nu mai eşti”.
„Nu e nimic. Ştiţi cum e? Viaţa e rotundă, se învârte rotund. Azi eşti, mâine nu mai eşti. Dumneavoastră ştiţi, aţi trecut prin asta, sunteţi prudent, sunteţi atent”, i-a spus Vanghelie lui Năstase.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că, „pentru perioada preelectorală”, Organizaţia PSD Bucureşti va fi condusă de un Birou coordonator format din Rodica Nassar, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Adrian Năstase, iar biroul va fi condus de el.
Victor Ponta a făcut acest anunţ după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni seară, precizând că este vorba despre o decizie „strict organizatorică”.